Vineri, 15 decembrie 2023, la Sala Atelier a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București va avea loc avanpremiera spectacolului Nora de Henrik Ibsen, în adaptarea și regia semnate de Chris Simion-Mercurian, coproducție Teatrul Național „I.L. Caragiale” și Asociația Culturală „Grivița 53”.
Spectacolul face parte din G53 SENS UNIC, proiect ce susține demersul ”GRIVITA 53 – primul teatru construit de la zero”, finanțat din granturile SEE 2014-2021, în cadrul programului RO-CULTURA.*
Piesa lui Ibsen revine la Naționalului bucureștean după 60 de ani. În spectacolul din anul 1963, rolul titular era deținut de Valeria Gagealov și de Marcela Rusu (alternativ), iar regia era semnată de tânărul pe atunci Ion Cojar.
Noua punere în scenă o are pe Irina Movilă în rolul Norei, alături de Ioan Andrei Ionescu (Torvald Helmer), Șerban Pavlu (Avocatul Krogstad), Amalia Ciolan(Christine Linde), Mihai Munteniță (Doctorul Rank) și în rolurile de copii: Bianca Marinescu, Geo Vișan, Robert Herea. Scenografia este semnată de Maria Miu, coregrafia de Ioana Marchidan, light design Alin Popa și muzica originală de Călin Țopa.
„M-am întors în sala unde am debutat, Sala Atelier a Teatrului Național București. Au trecut 20 de ani ca o respirație. Sunt emoționată, mărturisește regizoarea. De această dată întâlnirea este pe un text major al unui clasic pe care-l montez în premieră: Nora. Deși este scris acum aproape 150 de ani, își păstrează forța unui manifest, iar Henrik Ibsen rămâne de departe un dramaturg modern și necesar. Nora nu este doar o poveste despre o relație de dragoste abuzivă, ci este o demonstrație axiomatică a faptului că omul are nevoie de minciună pentru a trăi. Până când? Care e limita? Cine o stabilește? Societatea? Prejudecățile? Nevoia de adevăr a sinelui? În spatele a tot ceea ce a scris Ibsen există o îndrumare sau o încurajare de a fi mai bun și de a deveni conștient de propria-ți identitate ca individ. Omul are puterea de a hotărî pentru sine și este responsabil pentru tot ce se întâmplă în viața sa. Omul este mai presus de societate și are libertatea să lupte pentru salvarea sa. Nora este un text iconic care mi-a permis construcția unui univers extrem de fragil, special, vulnerabil, actual”, a mai declarat regizoarea.
Chris Simion–Mercurian este una dintre cele mai vocale și iubite artiste din generația sa, o personalitate creatoare, originală, inovativă, un spirit viu, explorator, care s-a impus în cultura contemporană prin curaj, forță, pasiune și moralitate.
Ea a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția teatrologie (2000) și regie teatru (2005). A publicat zece cărți, printre care Ce ne spunem când nu ne vorbim, 40 de zile, Care dintre noi, În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la Mine, Imperativele adolescenței. Cea mai recentă carte a sa – Dicționar de optimisme.
A regizat peste 40 de spectacole de teatru, printre care Oscar și tanti Roz, Domnul Ibrahim și Florile Coranului, Copilul lui Noe după Eric Emmanuell Schmitt, Maitreyi după Mircea Eliade, Scaunele de Eugene Ionesco, Dragostea durează 3 ani după Frederic Beigbeder, Copilul divin și Cu ce vă servesc? după Pascal Bruckner, Mecanica inimii după Mathias Malzieu, Cineva are să vină de Jon Fosse și multe altele. A inițiat Festivalul de teatru independent UNDERCLOUD, ajuns la cea de-a XVI-a ediție. A demarat proiectul Grivița 53 (www.grivita53.ro), de construire a primului teatru privat de la zero. A debutat și în cinematografie, regizând primul său film – eseu, Care dintre noi, bazat pe propria experienţă în lupta cu cancerul și este activă în susținerea femeilor care trec prin acest diagnostic oncologic alături cu Asociația R.O.Z.
*Din proiectul G53 – Sens Unic fac parte și o serie de ateliere de regie, scenografie, coregrafie și light design care se desfășoară în perioada 12 noiembrie – 15 decembrie 2023, ateliere susținute de echipa spectacolului și realizate pentru tinerii studenți la teatru.
Proiectul G53 SENS UNIC este co-finanțat de Ministerul Culturii. Parteneri ai proiectului: ARCUB, Garanti Bank, Aqua Carpatica, CBRE, Lemon.
Premiera oficială a spectacolului va avea loc în data de 25 ianuarie 2024, ora 19.00.