Casa Albă confirmă joi existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite, legată de o armă antisatelit a Rusiei, despre care oficiali americani de rang înalt au vorbit miercuri pentru prima oară, relatează AFP.
„Pot să spun că aceasta are legătură cu o capacitate antisatelit dezvoltată de Rusia”, anunţă reprezentantul Consiliului Naţional de Securitate (NSC) al Casei Albe, John Kirby.
Această armă antisatelit ”tulburătoare” nu poate cauza vreo ”distrugere fizică” pe Pământ, a precizat el, relatează The Associated Press.
Oficiali americani în domeniul informaţiilor dispun de informaţii potrivit cărora Moscova dispune de această armă – care nu este operaţională în prezent în Statele Unite, a declarat John Kirby.
Autorităţile americane analizează informaţiile de care dispun despre această tehnologie emergentă şi s-au consultat cu aliaţi şi partneri în acest subiect.