Sunt profesor de română de trei ani. Am o normă la gimnaziu în rural și o clasă de filologie excelentă în cel mai bun liceu din Vrancea. Anul acesta a fost premiera cu digitalizarea corecturii la simularea Evaluării Naționale. Începe febra examenelor și s-au înmulțit din nou filozofările pe marginea învățământului. Poate vreți să știți și una-alta de la firul ierbii, direct „de pe teren” – scrie Costi Rogozanu, în Libertatea.
„Cum funcționează? Profesorul primește un cont pe care îi sunt repartizate lucrări din toată țara, de oriunde altundeva decât din județul unde predă. Corectezi, salvezi, mai corectează altcineva încă o dată, dacă e diferență de mai mult de un punct între note, intervine o nouă comisie. Digitalizarea corecturii va face și mai precisă evaluarea, s-ar zice. Dar am vorbit cu unii colegi mai experimentați. Lucrurile nu-s chiar așa: și acele consultări din comisii de corectare nedigitale însemnau, de fapt, educarea profesorilor. Acum cum îi înveți să corecteze cum trebuie? Că e și asta o deprindere cu provocări serioase.
Una peste alta, să spunem că elevul beneficiază de mai multă neutralitate prin digitalizare. Profesorii doar implementează în program răspunsurile greșite. Baremul e din ce în ce mai standardizat, oricum nu prea mai era loc de „subiectivism”. Câștigul net al corecturii digitale e altul: am reușit să văd astfel lucrările unor elevi din toate colțurile țării. Am recunoscut marile probleme de la clasa mea de a 8-a. Sunt universale. Cititul, înțelesul textului, dar mai ales neîncrederea în sistem profund: practic, aruncatul foii semigoale, refuzul de a mai intra în joc. Îi înțeleg pe acești copii: nu mai înghit vrăjeala cu educația cât timp ei văd în jur anchilozare socială, merite neîncurajate, muncă brută plătită prost, sărăcie, combinații, privilegii.
Categoriile de elevi par a fi trei, mari și late. O largă pătură de elevi care au stat la examenul ăsta pentru că li s-a impus. Miza pentru ei e zero, nici măcar nu s-au chinuit să ia câteva zeci de sutimi acolo unde se dau oricum. Pentru că, da, acest test, așa cum e el făcut, poate aduce o notă de 6-7 fără să înveți nimic, doar scrii ceva pe acolo. Mai sunt apoi cei care aspiră să treacă de la 7 la 8. Au mai învățat câte ceva. Nu au limbajul dezvoltat, greșesc ortografia frecvent, dar măcar își doresc. Aceștia sunt cei mai puțini, „mijlocul” e slab reprezentat, așa cum văd și în clasele mele din rural.
Mai sunt apoi o zecime care se zbat între 9 și 10. O minoritate sunt evident formați bine, talentați, simți din formulări simple și logice. Cei mai mulți reproduc șabloane, celebrele șabloane care se vând la meditații și pe care le urăsc sincer, dar care chiar sunt o cale sigură spre succes. Meditațiile și șabloanele sunt produse de examene standardizate aiurea. Citește mai departe pe Libertatea
