Liderul formaţiei Phoenix, compozitorul şi interpretul Nicu Covaci, în vârstă de 76 de ani, a fost externat de la Spitalul Judeţean şi continuă recuperarea la Spitalul Municipal din Timişoara.
El este înconjurat de familie şi prieteni, iar colegii de trupă speră că ”nu foarte mult va dura până când va fi înapoi pe scenă”.
Potrivit www.radioresita.ro, Nicu Covaci a fost externat de la spitalul unde a fost operat şi va continua recuperarea la Spitalul Municipal Timişoara.
”Acum el este în proces de recuperare, nu aş putea să spun exact cât se estimează să dureze această recuperare, numai că, fiind un caracter şi un fizic puternic, Nicu face paşi repezi, aşa că procesul de recuperare continuă, dar nu foarte mult va dura până când va fi înapoi pe scenă”, a declarat solistul trupei Phoenix, Costin Adam, la Radio Reşiţa, conform News.ro.
În 22 martie, Nicu Covaci a fost operat pe creier la Spitalul Judeţeam Timişoara.
Potrivit medicilor, problemele de sănătate ale artistului apăruseră cu aproximativ două săptămâni înainte şi a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să îi fie afectată vederea şi a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă gravă.
Diagnosticul pus de specialiştii de la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, conduşi de medicul Horia Pleş, a fost ”proces expansiv intracranian”.
Apoi, printr-o intervenţie care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier, iar mostre din formaţiune au fost trimise la laborator.
Analizele vor arăta dacă aceasta este de natură malignă sau benignă. Operaţia a decurs bine, evoluţia stării de sănătate a lui Nicu Covaci fiind bună.