New York. Peste 130 de arestări, noaptea trecută, manifestaţii pro-Palestina

New York. Peste 130 de arestări, noaptea trecută, manifestaţii pro-Palestina

Peste 130 de persoane au fost arestate în cursul nopţii de luni spre marţi, la New York, în faţa sediului prestigioasei universităţi NYU, după manifestaţii propalestiniene organizate de studenţi.

Cele 133 de persoane au fost eliberate, a declarat un purtător de cuvânt al NYPD, poliţia din New York.

Un oficial al forţelor de ordine, Kaz Daughtry, a publicat pe reţeaua X scrisoarea universităţii prin care cerea poliţiei să intervină „pentru evacuarea manifestanţilor”.

„Dacă ei refuză să plece, cerem poliţiei din New York să ia măsuri coercitive în consecinţă, care să ajungă inclusiv până la arestare”, potrivit scrisorii trimise de conducerea universităţii, conform Agerpres.

Mai multe campusuri americane au fost afectate în ultimele zile de demonstraţii legate de conflictul din Gaza, studenţii organizând manifestaţii şi sit-in-uri pentru a cere încetarea războiului condus de Israel în Gaza, un teritoriu palestinian aflat în mijlocul unui dezastru umanitar.

Circa o sută de studenţi propalestinieni au fost deja arestaţi săptămâna trecută la Universitatea Columbia, tot în New York. Şi aici, preşedintele universităţii a cerut poliţiei să intervină.

Mai multe personalităţi, printre care şi membri ai Congresului SUA, au acuzat că aceste manifestaţii alimentează antisemitismul, iar dezbaterea a ajuns până la Casa Albă.

„În ultimele zile, am asistat la hărţuire şi la apeluri la violenţă împotriva evreilor”, a declarat preşedintele Joe Biden într-un comunicat.

„Acest antisemitism flagrant este condamnabil şi periculos, şi nu îşi are locul în campusurile universitare şi nicăieri altundeva în ţara noastră”, a mai spus el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *