Fost ofițer SRI: ”Coldea nu a negociat cu procurorii de la DNA, le spunea direct ce să facă”

Un fost ofiţer SRI confirmă în exclusivitate pentru Antena 3 CNN modul în care funcţiona gruparea Coldea-Dumbravă şi cât de multă influenţă avea în Justiţie. Acesta povesteşte cum Dumitru Dumbravă urmărea toate şedinţele de judecată din procesele care îl interesau şi de unde îşi racola „clienţii”.

De altfel, potrivit fostului ofiţer, în acest binom Dumbravă era partea de influenţă asupra judecătorilor, în timp ce Florin Coldea avea partea de procurori. În acest mod ei reușeau să facă bani de pe urma oamenilor cu probleme judiciare.

Se spunea pe vremuri că Florian Coldea chiar avea un așa zis birou în Direcția Națională Anticorupție

Nu se spunea, e real. E real. 100% vă zic. Pentru că eu când am depus denunțul la DNA, acum pot să vorbesc că au trecut foarte mulți ani, chiar 10 ani, se întâmplă acum în 24 iunie. Pe baza acelui denunț m-au dat afară. Sunt singurul ofițer activ care a depus un denunț care astăzi se dovedește că nu era aruncat.

Pe de altă parte, domnul Dumbravă mergea în instanțe

Iar judecătorii, probabil că pentru a nu intra într-un conflict cu o putere nevăzută, ocultă, așa cum vedem că este Serviciul Român de Informații,
probabil unul din cele mai puternice sisteme represive din Europa de Est sau din Europa, nu își permiteau să fie în contradictoriu cu ceea ce emitea conducerea SRI-ului până în Dumbravă.

Antitero păzea unitatea de elită

Da, ca să nu se bage microfoane. Ca să nu fie camere video. SRI-ul a blocat camerele ca să nu transmită nimic.

Revenind la partea cu biroul lui Florian Coldea, pe de o parte, ne întoarcem la acei ani. Florian Coldea, să zicem că poate negocia cu procurorii de la DNA

Nu. Nu a negociat niciodată cu procurorii de la DNA. Direct explica ce trebuie să fie făcut în dosar. Aici avem cel puțin două probe. Una dintre ele, și cea mai importantă, este doamna Alina Bica, care a confirmat de mai multe ori. Unde a explicat că domnul Coldea a venit și a vorbit de un domn important, care părea a fi agentul SRI. Și nu l-a lăsat să fie arestat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *