Update Asistenta medicală de la Spitalul „Sf. Pantelimon” reţinută miercuri de procurori, pentru 24 de ore, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul deceselor suspecte din unitatea sanitară, a fost lăsată în libertate, potrivit Agerpres.
Potrivit surselor citate, procurorii au decis să nu ia alte măsuri faţă de aceasta după ce au finalizat o nouă audiere.
Știrea inițială:
Cinci persoane urmează să fie audiate, joi, la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei în dosarul deceselor suspecte de la Spitalul ‘Sf. Pantelimon’.
Miercuri, o asistentă medicală de la Spitalul „Sf. Pantelimon” a fost reţinută de procurori, pentru 24 de ore, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul deceselor suspecte de la spital.
Potrivit unor surse judiciare, nu este vorba de asistenta care a sesizat Parchetul în legătură cu decesele suspecte, ci de o alta, de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului.
Ea a fost adusă miercuri cu mandat la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, în calitate de martor, iar după câteva ore de audieri anchetatorii i-au schimbat încadrarea în suspect şi au reţinut-o pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Conform surselor, anchetatorii consideră că ea ştie ce s-a întâmplat la Secţia ATI, dar a refuzat să dea informaţii în timpul audierilor, astfel încât procurorii au decis să o pună sub acuzare.
În luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon, cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 de pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.
Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 – 7 aprilie 2024.
The post Noi audieri în dosarul deceselor suspecte de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” appeared first on tvrinfo.ro.