Pompierii din Cluj au intervenit, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca.
Focul nu s-a extins, dar au fost evacuați 22 de copii, dar şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre medicale.
”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au fost alertaţi cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la etajul doi al Clinicii de Pediatrie III. Mai exact, incendiul a afectat camera tehnică, fiind lichidat rapid”, a transmis, vineri, ISU Cluj.
Sursa citată a precizat că nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare.
”Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare. La misiune au fost alocate trei autospeciale cu apă şi spumă, autoscara, două echipaje SMURD de terapie intensivă mobilă, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a mai transmis sursa citată.
Potrivit pompierilor, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 4 mp, doar la camera tehnică, fiind lichidat rapid.
Cel mai probabil, acesta a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.