Omul de afaceri chinez Wang Yan, despre care Cătălin Hideg susține că i-a făcut cunoștință cu fostul general SRI Florian Coldea, a fost audiat, marți, la DNA. Wang Yan a declarat, la ieșire, că are calitatea de martor.
El a mai fost audiat și în urmă cu două săptămâni.
Wang Yan este un om de afaceri chinez căruia i-a fost retrasă cetățenia română în 2013, la solicitarea SRI, pe motive ce ţin de securitatea naţională. Însă în octombrie 2017, a ajuns să semneze cu societatea Cupru Min un contract de cumpărare a întregii producții de concentrat de cupru, pentru societatea Merlion Resources din Hong Kong, relatează G4media.ro.