Vara e capricioasă pe mai multe continente. În Spania, Bulgaria, Statele Unite și Chile ploile abundente au provocat inundații devastatoare. Asta în timp ce Grecia și Cipru se confruntă cu temperaturi extreme.
În Spania, în orașul Murcia, capitala regiunii cu același nume, a plouat în mai puțin de o oră cât într-o vară întreagă. Puhoaiele au inundat străzile luând cu ele tot ce au întîâlnit în cale.
Un șofer blocat în mașina luată de ape a fost salvat de către forțele de intervenție cu ajutorul unui elicopter, conform TVRInfo.
Bulgaria a fost lovită de grindină și ploi torențiale. Gheața mare cât o nucă a spart parbrizele mașinilor, iar străzile au fost inundate.
Grecia și Cipru în schimb sunt sub amenințarea incediilor, după ce temperaturile au crescut considerabil de la o zi la alta, ajungând chiar și la 43 de grade Celsius. 10 persoane au ajuns la spital și mai multe case au fost distruse, într-un incendiu de vegetație, la 90 de kilometri de Atena. Din cauza caniculei, școlile elene au fost închise, iar medicii îi sfătuiesc pe oameni să iasă din casă doar pentru urgenţe pentru a nu li se face rău de la căldură.
În Cipru, cinci sate au fost evacuate din cauza incendiilor de pădure izbucnite în Paphos. Flăcările au mistuit peste opt kilometri pătrați de teren, distrugând case și ferme. Pompierii greci s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe colegii din Cipru în lupta cu flăcările din vestul țării.