Catalin Hideg, omul de afaceri care l-a denunțat pe Florian Coldea la DNA, cere schimbarea judecătorilor în dosarul asupra căruia Statul Paralel – condus din umbră de Coldea și Dumbrava – a făcut presiuni și abuzuri fără precedent. Hideg reclamă existența unor „suspiciuni rezonabile privind imparțialitatea completului”, relatează Realitatea Plus.
„Completul 19, constituit din cele două doamne – judecător Mariana Constantinescu și Corina Ciobanu – erau cunoscute la vremea când dl general Dumbravă, în birou, îmi spunea că la Curtea de Apel <<vom scădea cu voioșie această pedeapsă>> și că o să obținem acea suspendare de doi ani și 8 luni pe care mi-o promiteau. Deci, atât eu, cât și dânsul (Dumbravă – n.r.) la vremea respectivă știam despre acest complet, lucru care pe mine, de fapt, mă duce cu gândul că acesta era completul care trebuia să îmi ofere acea OPTIMIZARE pe care dânșii mi-o promiteau”, a declarat, joi, Cătălin Hideg, după ieșirea din sala de judecată.
„Știam și eu, și dl general cine au fost desemnate ca judecătoare mai departe, în Curtea de Apel, unde eu am fost trimis cu voioșie după acea greșeală pe care am făcut-o să îi cred că o să îmi ofere acea suspendare a pedepsei la 2 ani și 8 luni. Pentru acest motiv, cumva am fost șantajat să merg pe procedura simplificată în Tribunalul București”, a arătat omul de afaceri șantajat de gruparea Coldea-Dumbravă.
Avocata omului de afaceri a venit cu lămuriri suplimentare legate de decizia luată de acesta. „Noi am recuzat nu neapărat numele sau persoanele doamnelor magistrat/judecător. Noi am recuzat completul de judecată pentru că există suspiciunea rezonabilă că e grav afectată imparțialitatea completului.
Avem în vedere că în spațiul public a circulat acea ordonanță. Au circulat, de asemenea, și înregistrările în care i se promitea dl. Hideg – condiționat de plata unor sume de bani pretinse ca și onorariu de avocat – că i se va ridica măsura controlului judiciar la un termen de judecată, când acest complet era deja investit. Pe de altă parte, că pedeapsa se va duce <<cu voioșie, în jos>>, față de cei 4 ani cu executare pe care i-a avut la instanța de fond, la Tribunalul București”, a explicat aceasta.