Cine este bunica Eleonora, folosită ca paravan de nepotul primar în reţeaua grupării Coldea-Dumbravă

82 de ani are cel mai nou membru al clientelei grupării Coldea-Dumbravă. Eleonora Filip a semnat un contract de consultanță cu avocatul Trăilă și a și virat două sute de mii de euro, pentru a-i fi aranjată sentinţa nepotului ei, Robert Filip, primarul proaspăt reales al orașului Rovinari și prim vicepreședinte al PNL Gorj, potrivit Antena3.

La vârsta de 82 de ani, Eleonora Filip este asociat unic și administrator, tot unic, al firmei Madofil Star SRL. Și încă unul de succes, având în vedere că profitul din ultimii ani al societății este situat între 2,4-7,3 milioane de euro.

Eleonora Filip părea că este un om de afaceri activ și de succes, dacă nepotul său n-o dezvăluia drept paravan și atât. Nepotul este Robert Philip, primarul proaspăt reales al orașului Rovinari și, prim vicepreședinte al PNL Gorj.

În 2022 Parchetul European a deschis urmărirea penală împotriva sa și a socrului său pentru că ar fi falsificat documente ca să obțină finanțări europene pentru dezvoltarea zonei Delta Dunării. Cu banii europeni obținuți, ar fi cumpărat utilaje de la firmele unui prieten, la prețuri supraevaluate, apoi, în loc să le folosească în Delta Dunării, le-ar fi închiriat altor afaceri de prin țară.

Firma care a contractat fondurile europene este firma bunicii Eleonora. Interceptările din dosar arată însă că primarul, fără nicio calitate în firmă, era cel care încheia chiar și hotărârile AGA.

„Faptul că Filip Robert Dorin era cel care controla societatea Madofil Star SRL, rezultă și dintr-o convorbire telefonică din data de 09 decembrie 2021 la ora 14:51:42, în care Filip Robert Dorin ia legătura cu Stănescu Ana Maria și solicită un număr de înregistrare pentru societatea Madofil Star SRL pentru a putea face o hotărâre generală a asociațiilor, adică o hotărâre în numele bunicii Filip Leonora”, se arată în referatul DNA.

Stănescu Ana-Maria: Alo! Alo!

Filip Robert Dorin: Alo!Ciao! Ce faci?

Stănescu Ana-Maria: Uite pe aici. Coborâi până în jos, la 2 Paşi.

Filip Robert Dorin: Aha! Dă-mi şi mie repede un număr la Madofil, că fac o hotărâre AGA.

Stănescu Ana-Maria:  Într-o secundă. Hai! Într-o secundă, gata. Bine pa, pa!

Doamna: De ce mă sunaşi?

Filip Robert Dorin: Uite, eram cu Mamaia că o luai că… trebuie să semnez contractul pentru Profi pentru Albeni, știi. Nu vrea bulangii ăia împuțiți decât să semneze ea personal….. nesimțiți.

Mamaia este cea care deține și unul dintre bolizii conduși de primar, un BMW 750 LT, celălalt un Mercedes Benz G63 AMG, e înregistrat pe numele tatălui șoferului, un domn de 83 de ani și care avea permisul expirat din 2007.

Revenim însă la calitatea doamnei Eleonora de client al tripletei Trailă Dumbravă-Coldea. După ce Parchetul European a trimis rechizitoriu în instanță, primarul Filip a apelat la rețeaua Coldea prin intermediul nașului său, Viorel Glăman, fost șef al Gărzii de Mediu București în mandatul liberalului Costel Alexe, recunoscut mai degrabă după postările chiolhan-urilor pe care le organiza.

Glăman l-a contactat pe Naidoni, care l-a dat pe Dumbravă, iar Dumbravă l-a trimis la Trăilă. Filiera la indigo din cazul Hideg.

Dumbravă îl avertizează pe primar că serviciile lui de consultanță nu sunt ieftine. Trăilă transpune în cifre 200.000 euro plus TVA numai studiul dosarului, alte 200.000 asistență juridică în camera preliminară și încă 200.000 dacă dosarul ar fi fost restituit la Parchet.

Și, tot ca în cazul Hideg, banii pleacă de la Trăilă la Dumbravă și de la Dumbravă la Coldea. Primarul plătește prima tranșă. Mai exact, bunica plătește pentru că Robert Philip susține că el nu are bani.

Nu vine bunica la București să semneze contractul. Îi este dus la semnare la Gorj, iar banii sunt transferați din contul ei. De altfel, nepotul nici nu deține vreun cont.

Potrivit declarației de avere, primarul Filip umbla doar cu cash. Nici în ultima declarație de avere, nici în cele mai vechi nu declara vreun cont cu vreun leu în el. Declarația conține însă trei pagini de terenuri, două şi jumătate de imobile, patru case, trei apartamente, spații comerciale, etc. Citește textul integral AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *