Poliţia Română a adus în ţară 13 urmăriți internaționali din Marea Britanie, Spania, Franţa, Italia şi Germania

În perioada 30 iunie – 5 iulie 2024, Poliţia Română a adus în ţară 13 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), într-un comunicat.

Persoanele în cauză au fost aduse din Marea Britanie, Spania, Franţa, Italia şi Germania, mandatele fiind emise pentru infracţiuni rutiere, contrabandă, furt calificat, lovirea sau alte violenţe, infracţiuni economice, înşelăciune, viol şi furt.

Cooperarea a fost realizată prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească, din cadrul I.G.P.R., iar cei în cauză au fost încarceraţi, în vederea executării mandatelor sau sentinţelor, după caz.

Exemple:

1. La data de 3 iulie a.c., un bărbat, de 33 de ani, din Braşov, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, ultraj contra bunelor moravuri, distrugere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, a fost escortat din Marea Britanie, având emis, pe numele lui, de către Judecătoria Braşov, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani şi 4 luni.

2. La data de 5 iulie a.c., un bărbat, de 20 de ani, din Dolj, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de viol, a fost escortat din Marea Britanie, având emis, pe numele lui, de către Tribunalul Dolj, un mandat de arestare preventivă.

The post Poliţia Română a adus în ţară 13 urmăriți internaționali din Marea Britanie, Spania, Franţa, Italia şi Germania appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *