Liderul stângii radicale franceze: Voința poporului trebuie să fie respectată. Președintele trebuie să admită această înfrângere. Premierul trebuie să plece!

Liderul stângii radicale franceze, Jean-Luc Melenchon, al cărui partid este membru al coaliţiei Noul Front Popular, care s-a clasat pe primul loc după al doilea tur desfăşurat duminică al alegerilor legislative, a declarat că prim-ministrul ar trebui să „plece”, iar alianţa de stânga ar trebui să „guverneze”.

„Poporul nostru a respins în mod clar cea mai proastă soluţie”, a declarat Melenchon.

Iată că extrema dreaptă este foarte departe de a avea majoritatea în Adunarea Națională. Este chiar contrariul. Este o mare ușurare pentru majoritatea persoanelor din țara noastră. Iată că Noua Franță, pe care poporul francez a iubit-o, este aici. Acest popor care s-a simțit amenințat, iată că s-a mobilizat și ne-au făcut câștigători. Iată că, cu buletinul de vot, poporul a ales o nouă majoritate pentru țară. Voința poporului trebuie să fie strict respectată de acum înainte. Niciun fel de subterfugiu sau aranjament nu va fi de acceptat. Rezultatele votului sunt fără apel. Înfrângerea președintelui Republicii și a coaliției sale este clar confirmată. Președintele trebuie să admită această înfrângere. Primul ministru trebuie să plece! – a declarat Melenchon, imediat după anunțarea primelor estimări ale votului.

Notre victoire va être scrutée partout, notamment par les gauches du monde entier.

Dans quelques jours, beaucoup essaieront de faire comme rien ne s’était passé.

Mais nous avons gagné, grâce un ligne politique capable de rassembler le peuple.#ElectionsLegislatives2024 pic.twitter.com/etvUnRhGAq

— Jean-Luc Mélenchon (@JLMelenchon) July 7, 2024

The post Liderul stângii radicale franceze: Voința poporului trebuie să fie respectată. Președintele trebuie să admită această înfrângere. Premierul trebuie să plece! appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *