Situaţie tensionată pentru absolvenţii claselor a XII-a care au depus contestaţii după examenul de Bacalaureat. Rezultatele vor fi afişate abia vineri. Adică exact în ziua în care unele facultăţi încheie procesul de înscriere. Altele trag linie luni, pe 15 iulie, dar în weekend secretariatele şcolilor nu vor fi deschise. Universităţile dau asigurări că sunt soluţii şi că viitorii candidaţi nu vor rata înscrierea la facultate.
La Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, înscrierile se încheie vineri, la miezul nopţii. Cum rezultatele contestaţiilor la Bacalaureat se vor afişa vineri la prânz, timpul pe care un absolvent îl are la dispoziţie pentru a obţine o adeverinţă de bacalaureat este extrem de scurt. Cu emoţii sunt şi înscrierile la Drept, deschise până marţi, 16 iulie.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti ultima zi de înscrieri este luni, 15 iulie.
Conducerea Universităţii anunţă că ia în calcul inclusiv prelungirea perioadei de înscriere. La Politehnica din Bucureşti este o situaţie asemănătoare. Înscrierile în etapa a doua au loc între 15 şi 17 iulie.
Oficialii din Ministerul Educaţiei spun că situaţia le-a fost semnalată.
În inspectoratele şcolare a fost trimisă o notă pentru a urgenta eliberarea diplomelor în cazul celor care nu au depus contestaţii. Ceilalţi trebuie însă să aştepte.
Vineri, 12 iulie, este programată afişarea rezultatelor la Bacalaureat, după contestaţii.
The post Haos în învăţământ. Rezultatele la contestaţiile depuse după Bacalaureat, afişate vineri, în ultima zi de înscriere la facultate appeared first on tvrinfo.ro.