Statul Paralel este în convulsii.
D-l Coldea se consideră nedreptățit în statul pe care și el l-a păstorit timp de 20 de ani. A constatat că controlul judiciar este o treabă neconvenabilă atunci când i se aplică și dumnealui. Bineînțeles că dorește să îl conteste pentru că se simte nedreptățit. Toți cei care au stat în controale judiciare mult timp și deseori nejustificate îi trimit cu siguranță multe gânduri bune.
Eu însumi am acumulat respectabila durată de 28 de luni de control judiciar. Pe motiv că aș fi un pericol public.
Orice argument am adus în sensul că mi-a periclitat viața personală și mi-au distrus oportunități de afaceri – justiția care a răspuns la comenzile lor , ale lui Kovesi și generalilor optimizatori- nu mi-au dat niciodată nici cea mai mică șansă.
Răspunsul a fost întotdeauna: procurorii au dreptate și ne supunem cererilor lor. D-l Coldea vede și dânsul pentru prima dată, cum este de cealaltă parte a baricadei. Se consideră nedreptățit… ce să vezi și eu mă simt la fel. În ceea ce privește defăimarea, pe care dânsul spune că i-am adus-o , mă consider nevinovat, neavând nimic personal de împărțit cu dumnealui. Eu am arătat implicarea d-lui în povestea mea prin faptul că banii ceruți de dânșii prin d-l avocat Trailă au ajuns în conturile lor. Atât.