Căile ferate franceze au fost ținta unui atac masiv în această noapte, iar circulația trenurilor de mare viteză a fost paralizată chiar în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice. Au fost acte de sabotaj simultane pe cele mai importante rute feroviare.
Doar atacul asupra zonei sud-est a fost dejucat la timp de agenții feroviari. Peste 800.000 de călători au de suferit din cauza acestui blocaj. Parchetul a anunțat deschiderea unei anchete.
Sute de mii de călători cu toate planurile date peste cap, trenuri anulate și haos în gările franceze chiar de la primele ore. Mulți și-au planificat plecarea în vacanță, alții s-au gândit la Jocurile Olimpice, fără a mai vorbi despre plecări urgențe. Toate nemulțumirile adunate au alimentat disconfortul călătorilor.
Mii de angajați ai căilor ferate au fost mobilizați pentru refacerea infrastructurii distruse și pentru punerea la punct a unui plan alternativ de transport, pe căile ferate secundare axelor principale. Reprezentanții căilor ferate franceze au anunțat că toți călătorii afectați vor fi rambursati 100%. De la celula de criză deschisă la ministerul Transporturilor, premierul demisionar, Gabriel Attal, a promis fermitate în derularea anchetei.
Gabriel Attal, prim-ministru al Franţei: Toate serviciile de informaţii, de securitate internă sunt mobilizate pentru a-i găși şi, desigur, pentru a-i pedepsi pe făptaşi. Anchetă a început, le cer tuturor să fie prudenţi. Din ceea ce ştim şi vedem, operaţiunea a fost pregătită, coordonată, pentru a afecta punctele majore, aşadar cunoşteau reţeaua feroviară, ştiau unde să atace.
Actele de vandalism au avut loc în timpul nopții. Cablurile au fost rupte, iar instalațiile de semnalizare incendiate, conform TVRInfo.
Probleme au fost și în alte țări din regiune, nu numai în Franța. Aproximativ 25% dintre trenurile Eurostar Paris-Londra au fost anulate, iar altele au întârzieri foarte mari. Acțiunea de sabotaj a avut loc în ciuda unui dispozitiv de securitate fără precedent gândit pentru Jocurile Olimpice.