Se pare că Florian Coldea ar deține imobile foarte scumpe într-un complex rezidențial de lux din Capitală. În „portofoliul” fostului adjunct al șefului SRI ar exista și câteva terase, proprietăți cu valori estimate la sute de mii de euro.
În ultimii ani, Florian Coldea ar fi investit sume uriașe în domeniul imobiliar. O anchetă jurnalistică a prezentat schimbările apărute în declarația sa de avere.
Considerat unul dintre cei mai puternici oameni din stat, a fost mereu o apariție discretă, refuzând să stea de vorbă cu presa. A ajuns însă sub lumina reflectoarelor recent, odată cu o anchetă DNA ce îl vizează.
În acest context, jurnaliștii de la Realitatea Plus au dezvăluit unul dintre marile interese ale fostului adjunct al șefului SRI: domeniul imobiliar. Potrivit sursei, Coldea ar avea numeroase proprietăți de lux în zone foarte scumpe din București. În ultima declarație de avere depusă, generalul a declarat doar câteva imobile. Acum, valoarea apartamentelor pe care le are este de câteva sute de mii de euro.
Conform sursei, prin optimizări judiciare, i-au intrat în conturi sute de mii de euro, bani ce au fost apoi folosiți pentru cumpărarea unor terenuri, case și apartamente în zone de lux ale Capitalei.
În prezent, ar deține șase apartamente, două terenuri, două locuri de parcare și nu mai puțin de șapte terase în zone scumpe ale Bucureștiului.