Unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria omenirii este legat de „Țara Soarelui Răsare”. Evenimentul este atât de șocant și de întristător încât și la 79 de ani de la producerea lui rămâi descumpănit citindu-i povestea. Cu greu poți accepta că o asemenea catastrofă a fost posibilă în mod intenționat, că o tragedie de o asemenea proporție s-a produs dintr-o pornire interioară conștientă de efectul ei. Și, totuși, lumea s-a cutremurat la propriu pe 6 august 1945, atunci când din văzduh ororile Iadului s-au revărsat asupra orașului Hiroshima din Japonia.
Drama poporului japonez din acel august întunecat este de o durere copleșitoare. Nicio motivație nu poate fi acceptată drept justificare pentru un asemenea carnagiu. Moartea a mii de civili nevinovați nu poate fi legitimată din rațiuni politice sau militare. În nicio situație violența nu poate fi autorizată ca formă de pedepsire globală, indiferent de provocări și dispute. Agresiunile de orice fel trebuie combătute cu fermitate de întreaga omenire. Neînțelegerile și tensiunile dintre națiuni pot fi descifrate și diminuate pe calea dialogului.
Războiul nu are niciodată ceva bun în el. A fost și va rămâne o nenorocire, un masacru decis de o gândire primitivă și lacomă. În urma lui rămân tragedii de neimaginat, răni adânci, pierderi umane, pierderi economice, distrugeri și o eternă durere. Natura și amploarea consecințelor depind de durata conflictului și de tipul de armament folosit. Revoltător este faptul că cei care decid o înfruntare armată stau în birouri luxoase și duc o viață liniștită.
Cu toate strădaniile unor istorici de a cosmetiza urmările nenorocirii de la 6 august 1945 revolta omenirii împotriva celor care au luat o asemenea hotărâre dăinuie. Ea nu se va stinge niciodată, indiferent de încercările disperate ale unor funcționari insolenți, dezumanizați și fără scrupule de a înșira tot felul de explicații penibile și elucubrante. Moartea celor de la Hiroshima și Nagasaki ne dă dreptul să protestăm împotriva oricărei forme de violență, să combatem cu fermitate orice încercare de agresiune, de manifestare belicoasă împotriva oamenilor de rând. Aviditatea marilor actori de pe scena politică a lumii nu cunoaște limite, iar efectele comportamentului lor nesăbuit se răsfrânge asupra cetățenilor simpli, lipsiți de orice mijloc de apărare.
Singura modalitate de a lupta împotriva acestei încălcări grosolane a dreptului la viață este să nu uităm și să ne exprimăm public indignarea. Vocile unite ale celor care urăsc războiul trebuie să se facă auzite pretutindeni. Pentru decidenții politici războiul este doar o formă de exteriorizare a vanității lor maladive. Ei nu cunosc suferința. Ei au doar orgolii și dorințe iraționale.
Revenind la ziua de 6 august 1945 voi aduce în amintire unul dintre cele mai tragice momente din istoria neagră a omenirii. Atunci, la ora locală 8:15, din bombardierul american B-29, denumit „Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul W. Tibbets Jr., a fost lansată asupra orașului japonez Hiroshima o bomba atomică. Dispozitivul, având ca exploziv energia nucleară, purta numele de cod „Little Boy” și a distrus totul într-un diametru de 1,6 kilometri, generând la detonare o putere echivalentă cu 15.000 tone de TNT (trinitrotoluen). În primul moment au murit peste 70.000 de oameni, iar în săptămânile următoare, din cauza rănilor și a radiațiilor, cifra victimelor s-a dublat.
Bomba conținea 63 kg de uraniu, avea o lungime de 3 m, o greutate de 4.400 kg, iar puterea exploziei a fost de 2.000 ori mai mare decât a oricărei bombe folosite până atunci pe planetă. Explozia a iscat o minge de foc însoțită de multă lumină și căldură. Se estimează că în interiorul ei temperatura a ajuns la 3.980 grade Celsius. Orașul japonez a fost distrus în proporție de 90%.
La trei zile de la această nenorocire americanii au lansat o nouă bombă. Victime au căzut locuitorii orașului japonez Nagasaki. Era ziua de 9 august 1945, ora locală 11:02. Din bombardierul B-29, „Bockscar”, pilotat de maiorul Charles Sweeney, a fost lansată bomba de plutoniu cu numele de cod „Fat Man”. Lungimea bombei era de 3,2 m, greutatea de 4,6 tone, avea 6 kg de plutoniu, iar puterea ei de explozie depășea valoarea de 21 de kilotone de TNT.
După detonare norul ciupercă generat de explozie s-a ridicat în atmosferă la o înălțime de 18 km deasupra hipocentrului. Poziționarea geografică a orașului Nagasaki, printre văi adânci, a redus efectul distrugerilor, dar 45.000 de oameni au murit instantaneu. Cei aflați în jurul punctului critic, pe o rază de 500 de m, au fost transformați în umbre pe pietre sau, pur și simplu, vaporizați.
Priveliștea după cele două dezastre era apocaliptică. Efectele imediate ale celor două atacuri cu bombă au fost nimicitoare. Din unele rapoarte întocmite ca urmare a acestor catastrofe rezultă un număr de victime cuprins între 180.000 și 240.000, dar în opinia unor istorici numărul celor decedați este mult mai mare.
Urmările pe termen lung nu au făcut decât să amplifice drama locuitorilor din cele două așezări japoneze. Numărul celor îmbolnăviți de leucemie a crescut simțitor din cauza radiaților. De asemenea, au apărut numeroase cazuri de cancer tiroidian, cancer de plămâni și cancer de sân, femeile cu vârste cuprinse între 22 și 30 de ani fiind cele mai afectate de acest ultim tip de cancer.
Această tragedie de proporții a dat naștere și unui caz incredibil. Un cetățean japonez, pe nume Tsutomu Yamaguchi, a fost involuntar martor la ambele catastrofe din care, în mod miraculos, a supraviețuit. Era inginer naval și lucra în Hiroshima, fiind trimis acolo de firma Heavy Industries. Proiecta tancuri petroliere și era foarte apreciat pentru realizările sale. Încheindu-și misiunea pentru care se afla în Hiroshima, în dimineața zilei de 6 august 1945 se îndrepta spre gară cu gândul de a ajunge la familia sa, care locuia în Nagasaki. Mergea agale când zgomotul unui avion l-a făcut să tresară. S-a uitat spre cer și a văzut avionul groazei și momentul în care a fost lansată bomba cu o parașută. Realizând că nu este un bombardament obișnuit s-a aruncat într-un șanț pentru a se proteja. Explozia a creat o undă de șoc atât de puternică încât japonezul a fost proiectat pe un câmp din apropiere, unde se găsea o cultură de cartofi. După câteva momente în care a fost inconștient și-a revenit și a încercat să privească în jur. Nu putea să vadă nimic. Un imens nor de praf îi obtura vederea. A reușit, totuși, să se ridice și să se deplaseze, cu toate că suflul exploziei îi distrusese timpanele și îi arsese toată partea stângă a corpului.
Gara orașului rămăsese în picioare. Pentru a ajunge la ea, a fost nevoit să treacă râul din apropiere, înotând printre zeci de cadavre. A călătorit cu trenul toată noaptea spre orașul de reședință, neștiind că peste trei zile va trece printr-un episod asemănător. Ajuns acasă, membrii familiei nu l-au recunoscut, înfățișarea sa fiind cumplită.
Cea de-a doua bombă l-a surprins într-o clădire de birouri din Nagasaki. A avut și de data aceasta un imens noroc. Cu toate că întregul imobil a fost pus la pământ, japonezul a rămas în viață. Radiațiile i-au afectat sănătatea, dar organismul său a rezistat. A trăit până la vârsta de 93 de ani. S-a stins din viață în ziua de 3 noiembrie 2010, iar cauza morții a fost cancer la stomac.
Înfricoșător este faptul că pentru liderii mondiali un asemenea carnagiu nu declanșează nici cel mai mic impuls emoțional. Nu mai vorbim de suferință, îngrijorare sau remușcare. După imensa tragedie au continuat înarmarea cu și mai multă ambiție și determinare. Bombele nucleare din ziua de astăzi sunt de 50 de ori mai puternice decât cele lansate în Japonia anului 1945. Din perspectiva marilor conducători populația civilă a planetei nu reprezintă decât niște șoricei de laborator, iar Hiroshima și Nagasaki niște banale experimente în aer liber.
