Doi medici și o asistentă de la Spitalul de Urgenţă Sfântul Pantelimon, din Bucureşti, au fost reţinuți de poliţişti, în dosarul pacienţilor morţi în condiţii suspecte în secţia de ATI. Managerul unității și-a depus demisia de onoare.
Procurorii din dosarul Pantelimon au confirmat miercuri, în urma audierilor în dosarul Pantelimon, ceea ce se bănuia de la început: că a existat un plan pus la cale de unii medici, de a provoca voluntar decesul unor pacienți.
Alexandru Anghel, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul București: În 4 aprilie, aceeași doctoriță care a redus doza în 26 martie, împreună cu o colegă au redus doza de noradrenalină la același pacient, de data asta de la 20 ml/h, la 1 ml/h, în circa o oră a survenit decesul. Practic e punerea în acțiune a unui plan de a provoca decesul unor pacienți, nu știm pe ce criterii, dar se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are șanse, nu se mai impune continuarea acestei terapii și scădeau brusc doza de noradrenalină, consecința a fost decesul.
Procurorii spun că până acum au dovezi că lucrurile s-au întâmplat în așa fel la un pacient, un bărbat de 54 de ani, dar că cercetările continuă pentru ceilalți pacienți. Ancheta este una deosebit de dificilă, pentru că aceste aparate, injectomatele, care administrau noradrenalina, nu erau alocate pe un anumit pacient, ci existau mișcări nedocumentate ale acestor aparate. Erau duse dintr-un salon în altul, mutate de la un pacient la altul, în funcție de necesități. Noi am avut acces la înregistrările salvate de aceste aparate și am putut, ca în baza acelei fotografii care a circulat și în presă să identificăm un anumit aparat și un anumit pacient, a mai spus purtătorul de cuvânt al Parchetului.
Numărul acuzațiilor de omor ar putea crește, dacă s-ar stabili legături cu alți pacienți, a adăugat procurorul, citat de TVR Info.
Iată comunicatul Parchetului:
„La data de 07.08.2024, procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatelor M.M.A. și P.M., având calitatea de medici specialiști Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București.
Astfel, inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) și omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de către o persoană care a săvârșit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei).
În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.
În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.
La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00.
Tot la data de 07.08.2024, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta C.M., asistentă în cadrul Secției Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.
În sarcina acesteia s-a reținut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 și 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declarații mincinoase și nu a spus tot ce știe cu privire la aspecte esențiale ale cauzei.
Față de inculpatele M.M.A. și P.M., precum și față de suspecta C.M. a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă a celor două inculpate pentru o perioadă de 30 de zile”.