Danemarca decide să consolideze controalele la frontiera cu Suedia

Danemarca decide să consolideze controalele la frontiera cu Suedia

Danemarca a anunţat vineri consolidarea controalelor la frontiera sa cu Suedia, ţară care se confruntă cu o recrudescenţă a violenţei între bandele infracţionale, transmite AFP.

Copenhaga doreşte să evite o propagare a violenţei pe teritoriul său, în contextul în care se bănuieşte că în mai multe episoade infracţionale din Danemarca au participat suedezi.

”Poliţia (daneză) a decis să suplimenteze controalele cu Suedia”, a declarat ministrul danez al justiţiei, Peter Hummelgaard, pentru postul de televiziune TV2.

”Chiar înainte de vacanţa de vară, parlamentul danez a adoptat un set foarte vast de măsuri privind bandele care dau poliţiei instrumente noi şi mai bune pentru a lupta contra infracţionalităţii organizate”, a subliniat el într-un comunicat al ministerului său.

Controalele poliţieneşti vor fi sporite în trenurile care traversează strâmtoarea Oresund între Malmo (Suedia) şi capitala daneză, principalul punct de trecere, dar şi pe podul rutier ce leagă cele două oraşe, conform TVRInfo.

Începând din aprilie, în 25 de cazuri legate de infracţionalitatea organizată din Danemarca au fost implicaţi cetăţeni suedezi, a explicat Hummelgaard.

În ultimele zile, trei suedezi au fost plasaţi în arest preventiv, după trei incidente cu arme de foc în Danemarca.

Suedia luptă de mai mulţi ani pentru a ţine sub control luptele între bandele infracţionale, care deseori recurg la arme de foc sau bombe artizanale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *