Colegiul Medicilor din România (CMR) consideră că în noua lege a malpraxisului ar trebui introdusă opinia unui expert medical independent, ca fiind obligatorie şi nu opţională, în cadrul unei anchete.
O astfel de propunere a fost înaintată Parlamentului României încă din toamna anului trecut, subliniază CMR.
”Colegiul Medicilor din România subliniază importanţa introducerii opiniei unui expert medical independent, specialist într-o anumită specialitate medicală, ca fiind obligatorie şi nu opţională, în cadrul unei anchete de malpraxis.
Această necesitate a fost discutată în Parlamentul României, în contextul propunerii de modificare a Legii Malpraxis, formulată de Colegiul Medicilor din România în toamna anului trecut. Introducerea unui corp de experţi independenţi, medici, este esenţială din mai multe motive”, a transmis Colegiul Medicilor din România, vineri seară.
Motivele ţin de rigoarea ştiinţifică şi medicală, dar şi de necesitatea unei viziuni integrate.
”Rigoarea ştiinţifică şi medicală: Experţii medicali au o pregătire şi experienţă unice, în gestionarea cazurilor din specialitatea lor medicală. Opinia lor este indispensabilă pentru luarea unor decizii informate şi corecte.
Prin includerea obligatorie a opiniei specialiştilor în cadrul unei anchete de malpraxis, se asigură un echilibru necesar în analizarea modului în care au fost respectate cele mai înalte standarde medicale.
În prezent, exclusiv un medic legist poate emite o opinie medicală obligatorie pentru justiţie. Medicii legişti nu au competenţele necesare pentru a se putea pronunţa pe toate actele medicale, din toate specialităţile medicale.
Necesitatea unei viziuni integrate: Introducerea obligatorie a opiniei specialiştilor facilitează o abordare şi interpretare multidisciplinare a cazurilor complexe, cum sunt cele în care există o suspiciune de malpraxis”, mai precizează Colegiul Medicilor din România.
Potrivit sursei citate, implementarea acestei măsuri creşte transparenţa şi responsabilitatea în analizarea modului în care au fost luate anumite decizii medicale, întărind încrederea pacienţilor în sistemul de sănătate, conform News.ro.
Modificarea legislaţiei, în sensul obligativităţii opiniei medicilor specialişti în cadrul unei anchete, va conduce la o analiză a modului în care practicile medicale definite de standardele internaţionale au fost respectate, reducând riscurile legale şi etice asociate
De asemenea, reprezentanţii CMR subliniază importanţa unei dezbateri transparente.
”În acest moment, este esenţial ca autorităţile implicate în procesul de legiferare să acorde prioritate dezbaterii transparente şi asumate a unei legi care să sprijine deopotrivă medicii şi pacienţii.
Avem încredere că obiectivul unei anchete este acela de a aduce clarificare asupra unei situaţii, de a stabili adevărul cu imparţialitate şi transparenţă şi de a asigura că toate aspectele relevante sunt investigate în mod corespunzător.
Prin desfăşurarea unei anchete riguroase şi echitabile, se urmăreşte nu doar identificarea cauzelor şi responsabilităţilor, ci şi prevenirea unor situaţii similare, în viitor. Aceasta contribuie la consolidarea încrederii în instituţii şi la îmbunătăţirea continuă a practicilor şi procedurilor, în beneficiul tuturor celor implicaţi”, a mai subliniat CMR.