Dosarul morților din ATI: Lista cu decedații, găsită în casa uneia dintre doctorițele de la Spitalul Pantelimon

Noi detalii în scandalul de la Spitalul Pantelimon! Cele două doctoriţe contestă decizia de arestare preventivă. Între timp, anchetatorii analizează o listă găsită acasă la una dintre doctoriţe unde avea notate toate numele celor decedaţi la spital.

Cele două doctorițe arestate preventive nu recunosc sub nicio formă faptele pentru care sunt acuzate, puse sub învinuire și arestate. Vorbim despre infracțiuni șocante, deosebit de grave în sistemul medical și anume omor cu premeditare.

În cadrul audierilor, atât la Parchet cât și în fața instanței de judecată, cele două au refuzat să dea declarații. Puse în fața faptului împlinit, ca urmare a unor documente găsite în casele lor, au fost nevoite să facă unele precizări în fața anchetatorilor.

Doctorița supranumită în spital “doamna cu coasa” recunoaște că a întocmit o listă cu persoanele decedate, însă spune că nu avea niciun motiv infracțional, ci doar ținea evidența celor care au decedat în momentul în care ea era în gardă.

În această săptămână se va da o decizie definitivă în ceea ce privește măsura preventivă. Între timp, Parchetul Capitalei continuă perchezițiile informatice ale calculatoarelor și telefoanelor ridicate de la cele două doctorițe în cadrul prechezițiilor.

Ulterior, se vor relua audierile, fiind foarte posibil ca și alți medici să ajungă în fața anchetatorilor.

 

The post Lista cu decedații, găsită în casa uneia dintre doctorițele de la Spitalul Pantelimon appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *