Tabăra de robotică în 4 serii desfăşurată pe durata vacanţei de vară din cadrul proiectului „Robotics Education Camp” se va încheia la sfârşitul lunii august, a informat, vineri, Colegiului Naţional „Vasile Lucaciu” din municipiul Baia Mare, organizatorul şi gazda evenimentului.
Conform sursei citate, ultima serie va avea loc în perioada 26-30 august. Toate locurile fiind deja ocupate. „Echipa organizatoare este încântată de interesul participanţilor în domeniile STEAM -ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Artă şi Matematică” a precizat colegiul.
Prima serie a avut loc în perioada 15-19 iulie, activităţile având ca beneficiari copii proveniţi din medii defavorizate, de la mai multe centre de zi din municipiul Baia Mare, conform Agerpres.
Data de 19 august a marcat începutul celei de a treia săptămâni a taberei, în care o nouă grupă de 24 de elevi are ocazia de a lua parte atât la activităţi de socializare şi cunoaştere, cât şi la construcţia mai multor modele de roboţi miniaturali, pe care să îi programeze şi să îi testeze în competiţii amicale.
Tabăra „Robotics Education Camp” este un proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, având Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Asociaţia Pirită Children, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş drept colaboratori şi Asociaţia de Părinţi din Colegiului Naţional „Vasile Lucaciu”.