Şeful poliţiei din New York, Edward Caban, demisionează, la o săptămână după ce agenţi ai FBI i-au confiscat telefonul mobil în cadrul mai multor anchete federale vizând fapte de corupţie în care sunt implicaţi funcţionari de rang înalt ai administraţiei metropolei americane, a informat joi postul ABC, citând mai mulţi oficiali cărora nu le-a precizat identitatea, transmite Reuters.
Caban, numit în iulie 2023, a fost primul hispanic care a deţinut această funcţie în istoria Departamentului de Poliţie din New York (NYPD), cea mai mare forţă de poliţie din Statele Unite.
NYPD şi primăria oraşului nu au răspuns deocamdată solicitării de a comenta.
Săptămâna trecută, anchetatorii federali au confiscat telefoanele mobile ale lui Edward Caban şi fratelui său geamăn, James Caban, un fost poliţist concediat din NYPD în 2021, potrivit The City, un cotidian local.
Edward Caban s-a confruntat cu numeroase apeluri de a demisiona.
De asemenea, agenţii federali au confiscat telefoane şi au percheziţionat locuinţele altor responsabili de rang înalt şi consilieri din administraţia primarului Eric Adams. În noiembrie, agenţii FBI au confiscat dispozitive electronice aparţinându-i lui Adams.
Deocamdată nimeni nu a fost inculpat. Eric Adams, un fost căpitan de poliţie ales primar în 2022, a spus că va coopera cu toate anchetele şi le-a dat instrucţiuni funcţionarilor primăriei să procedeze la fel, conform Agerpres.
Procurori federali din birourile din Manhattan şi Brooklyn au în lucru patru anchete separate de corupţie în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt din administraţia Adams, conform publicaţiei The City.