Alarmele antiaeriane au răsunat la Kiev, după ce Rusia a lansat un atac masiv cu drone. Nou apel pentru ridicarea restricțiilor de armament

Rusia a lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone asupra Kievului. Sistemele de apărare antiaeriană au reuşit să doboare majoritatea dronelor care se îndreptau spre capitala Ucrainei. Mai multe persoane au fost rănite și s-au înregistrat pagube materiale. La rândul lor, ruşii susțin că armata lui Zelenski a bombardat orașul de la graniță, Belgorod, și că opt civili ar fi fost răniți.

Este al optulea atac rusesc asupra Kievului din ultimele două săptămâni. Dronele de atac lansate de ruşi se îndreptau spre Kiev din direcţii diferite şi în grupuri diferite. În Kiev a răsunat alarma antiaeriană timp de patru ore.

S-au auzit explozii puternice aparent ca urmare a activităţii sistemelor de apărare antiaeriană. Preşedintele Volodimir Zelenski le-a cerut încă o dată aliaţilor occidentali să dea voie Kievului să lovească ţinte militare aflate în profunzimea teritoriului rus.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Această teroare poate fi combătută doar cu o soluţie sistemică. Această soluţie înseamnă armament cu rază lungă de acţiune, care ne poate permite să distrugem avioanele ruseşti direct în aerodromuri.

Rușii susțin că au doborât zeci de drone ucrainene lansate azi noapte asupra regiunii Belgorod și că, în urma atacului, câteva persoane au fost rănite.

De asemenea, mai multe blocuri de locuințe au fost atinse și zeci de autoturisme parcate în fața blocurilor ar fi fost distruse.

Zelenski îşi pregăteşte vizita în SUA, axată pe ”planul de victorie” împotriva Rusiei, şi va susţine un discurs la ONU

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi pregăteşte o vizită în SUA, în timpul căreia se va întâlni cu omologul său american Joe Biden pentru a-i prezenta un aşa-numit „plan de victorie” şi pentru a-i cere din nou permisiunea de atac asupra unor ţinte pe teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acţiune, relatează luni agenţia EFE.

The post Alarmele antiaeriane au răsunat la Kiev, după ce Rusia a lansat un atac masiv cu drone. Nou apel pentru ridicarea restricțiilor de armament appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *