Rusia, pregătită să reia testele nucleare „în orice moment”

Şeful poligonului nuclear rus din arhipelagul Novaia Zemlea, în Oceanul Arctic, unde în anul 1990 a fost efectuat ultimul test sovietic cu bombă atomică, a asigurat marţi că instalaţiile poligonului sunt pregătite pentru un test nuclear „în orice moment”, scrie Agerpres.

„Poligonul este pregătit pentru reluarea activităţilor de teste pe scară extinsă. Este absolut pregătit (…) Personalul este pregătit. Dacă vine ordinul, putem începe în orice moment testul”, a declarat contraamiralul Andrei Siniţin pentru ziarul Rosiiskaia Gazeta.

Unii politicieni şi analişti ruşi au îndemnat în ultimele luni Kremlinul să recurgă la un test nuclear astfel încât să transmită un avertisment Occidentului pentru ajutorul militar pe care acesta îl oferă Ucrainei în războiul pornit de Rusia în februarie 2022.

De pildă, un membru din conducerea unui think tank ale cărui idei sunt adesea transpuse în politica rusă a sugerat Moscovei în luna mai să ia în considerare efectuarea unei explozii nucleare „demonstrative” pentru a determina Occidentul să nu acorde Ucrainei permisiunea de a lovi teritoriul rus cu armele primite din ajutorul extern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *