Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP.

Aqil, „unul dintre marii noştri lideri”, a fost ucis „pe drumul spre Ierusalim”, potrivit formulei folosite de Hezbollah pentru a desemna victimele Israelului.

Armata israeliană a confirmat vineri uciderea liderului unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, într-un raid aerian ţintit efectuat mai devreme în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut, notează AFP şi Reuters.

Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah. El era căutat de Statele Unite pentru rolul său în atentatul comis în aprilie 1983 asupra ambasadei SUA la Beirut, unde au fost ucise 63 de persoane, şi de asemenea pentru atentatul din octombrie acelaşi an împotriva puşcaşilor marini americani într-o bază militară din capitala libaneză, soldat cu moartea a 241 de soldaţi americani.

Atacul israelian survine la câteva zile după operaţiunea spectaculoasă atribuită de asemenea Israelului în care au fost detonate de la distanţă mii de pagere şi staţii de emisie-recepţie ale Hezbollah, provocând cel puţin 37 de morţi, dintre care doi copii, şi peste 3.500 de răniţi. Raidul în care a fost ucis Ibrahim Aqil s-a soldat cu cel puţin 8 morţi şi 59 răniţi, potrivit unui bilanţ provizoriu al Ministerului Sănătăţii libanez.

The post Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *