Anul universitar vine cu chirii mai mari. Pe piaţa liberă preţurile de închiriere au crescut şi cu 20%

Studenţii au pornit în cursa contracronometru pentru găsirea unor cazări ieftine şi bune. Locurile din cămine sunt puţine aşa că mulţi tineri caută soluţia pe piaţa liberă, unde preţurile de închiriere au crescut şi cu 20% în unele situaţii. Cei mai mulţi tineri revin la cursuri săptămâna viitoare, dar la Iaşi deja a fost deschis anul universitar în două instituţii de învăţământ superior.

Studenţii Universităţii de Ştiinţele Vieţii din Iaşi au început cursurile mai devreme decât colegii din restul țării. În cele 4 facultăți învaţă peste 4.500 de tineri, iar cea mai mare problemă acum este găsirea unui loc de cazare.

Prof. univ. dr. GERARD JITĂREANU – rector, Universitatea de Ştiinţele Vieţii Iaşi Am pregătit spații de învătământ, de cazare, spatii pentru activități sportive și culturale.

Și studenții Universității de Medicină și Farmacie din Iași au venit mai devreme la cursuri. UMF Iași este una dintre universitățile cu cei mai mulți studenți străini, un sfert din total. Și pentru ei problema cazării e una urgentă.

În Iași costul cazării în cămin este de 250 de lei pe lună la Universitatea de Științele Vieții și de 750 de lei, la Medicină şi Farmacie. Dar cum locurile sunt insuficiente, mulți tineri ajung să închirieze locuințe de pe piața liberă, la un preț mediu de 400 de euro pe lună.

Și în Timișoara, cererea de locuințe pentru închiriere este în creștere. Cu toate acestea, orașul de pe Bega rămâne unul dintre cele mai accesibile centre universitare.

Dacă pentru un loc de cazare la cămin studenții din Timișoara plătesc între 160 și 550 de lei, pe piața liberă o garsonieră se închiriază cu 250 de euro.

Clujul, cunoscut deja ca orașul cu cele mai mari chirii din țară, va înregistra un nou salt al prețurilor odată cu redeschiderea universităților, susțin experții imobiliari. Chiriile pentru unele apartamente au crescut şi cu 25%, pe ultima sută de metri.

La Cluj-Napoca o garsonieră se închiriază cu 350 de euro pe lună, iar un apartament cu două camere, cu 550 de euro. Studenții caută mai mult apartamente cu 2 camere, unde să locuiască împreună cu un coleg şi să împartă cheltuielile.

În căminele studențești din Cluj, locurile sunt limitate, iar prioritate au cei cu note mari. La cea mai mare universitate din țară, Babes-Bolyai, prețurile în cămin încep de la 130 de lei/lună.

Studenții care nu sunt mulțumiți cu viața la cămin, dar vor să plătească puţin la chirie, pot sta în afara municipiului, la Floresti. Au chirii reduse la jumătate, dar şi un drum mult mai lung, mai ales că e unul dintre cele mai aglomerate din țară. 

The post Anul universitar vine cu chirii mai mari. Pe piaţa liberă preţurile de închiriere au crescut şi cu 20% appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *