Supraveghere strictă, după bătaia cu bâte în stradă, în orașul Pantelimon

Unul dintre scandalagiii din orașul Pantelimon este în continuare căutat de Poliţie. Ceilalţi au fost prinşi. Unii sunt după gratii, în timp ce pentru alții se aşteaptă externarea din spital înaintea altor măsuri. Sunt patrule, filtre ale Poliției rutiere şi o supraveghere strictă, după ce membrii a două familii s-au bătut crunt cu bâte în stradă. Atenţie, urmează informaţii şi imagini care vă pot afecta emoţional!

După bătaia din weekend, localnicii din Pantelimon, dar nu numai ei, se întreabă dacă putea fi prevenit conflictul. Un interes mai mare din partea polițiștilor din localitate ar fi împiedicat bătaia generală dintre cele două familii, spun unele voci.

Adjunctul IPJ Ilfov a încercat să explice atitudinea Poliției prin faptul că participanții la conflict nu păreau, până acum, capabili de mare violență, chiar dacă unii au antecedente penale. Care ar fi acestea nu a știut să ne spună comisarul Alexandru Bălan.

Alexandru Bălan, adjunct al şefului IPJ Ilfov: Nu toate persoanele față de care s-au dispus măsuri preventive au cazier judiciar, o parte dintre acetsea erau cunoscute Poliției, în special poliției orașului Pantelimon, implicate în fapte antisociale, însă nu existau date că ar fi capabile de asemenea agresiuni fizice în segmentul stradal. (Cele cu cazier care ar fi faptele? Dați-ne exemple!) Vă pot comunica că sunt alte fapte, însă nu cu violență, însă nu pot să vă spun exact faptele, pentru că încă sunt cercetări.

Șase suspecți au fost reținuți după bătaia din Pantelimon. Sute de polițiști au fost angrenați în aplanarea tensiunilor

Șase persoane implicate în bătaia din orașul Pantelimon au fost reținute de poliție. Anchetatorii au audiat mai mulți indivizi care ieri s-au bătut cu bâte și sabii, inclusiv în camera de urgență a unui spital din Capitală, acolo unde au ajuns doi dintre cei scandalagii.

Cercetările ar putea arăta cât de dispuși la violențe erau în situaţia în care teritoriul le era amenințat.

Surse judiciare susțin că întregul conflict ar fi pornit de la dorința familiei din București de a ridica în orașul Pantelimon un imobil destinat vânzării.

Locuitorii orașului ilfovean nu sunt foarte încrezători în capacitatea sau dorința Poliției de a se implica mai mult.

Între timp, polițiștii de la IPJ Ilfov au identificat încă 2 suspecți care au fost duși la audieri.

În paralel, și Poliția Capitalei face anchetă privind violențele din Spitalul Pantelimon.

Bătaie în plină stradă în orașul Pantelimon între două clanuri. Agresorii au mers apoi la spital și au făcut scandal

O bătaie începută în stradă în orașul Pantelimon a continuat într-un spital din Capitală. Mai mulți indivizi au luat cu asalt camera de gardă a Spitalului Pantelimon pentru a-i găsi pe cei pe care îi răniseră anterior. 

The post Supraveghere strictă, după bătaia cu bâte în stradă, în orașul Pantelimon appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *