Erdogan acuză Israelul de comiterea unui „genocid clar”

Erdogan acuză Israelul de comiterea unui „genocid clar”

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat liderilor mondiali prezenţi la Adunarea Generală a ONU că doreşte să afirme „tare şi clar” că guvernul israelian nu respectă drepturile omului, calcă în picioare dreptul internaţional şi „practică purificarea etnică” împotriva palestinienilor, informează AP:

De asemenea, el a acuzat Israelul, la deschiderea de marţi a reuniunii globale anuale, că desfăşoară „un genocid clar împotriva unei naţiuni, a unui popor şi le ocupă pământurile, pas cu pas”.

„Comportamentul Israelului a demonstrat încă o dată că este imperativ ca întreaga comunitate internaţională să dezvolte un mecanism de protecţie pentru civilii palestinieni”, a spus Erdogan, conform News.ro.

„În urmă cu 70 de ani, la fel cum Hitler a fost oprit de o alianţă a umanităţii, (premierul israelian Benjamin) Netanyahu şi reţeaua sa de asasinate trebuie să fie opriţi, trebuie să fie opriţi de o alianţă a umanităţii”, a afirmat Erdogan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *