Femeie ucisă pe trotuar de o remorcă desprinsă de vehicul

Accident mortal, aseară, în Brașov. O femeie în vârstă de 46 de ani a murit după ce a fost lovită de remorca unei mașini, în timp ce se afla pe un trotuar.

Potrivit primelor date din anchetă, remorca s-a desprins de vehicul în timpul deplasării și a ieşit în afara carosabilului, unde a lovit-o în plin pe femeia care circula regulamentar.

Un echipaj medical a intervenit de urgență la fața locului, însă victima nu a mai putut fi salvată.

Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal. Ei încearcă să afle circumstanţele în care s-a produs accidentul.

The post Femeie ucisă pe trotuar de o remorcă desprinsă de vehicul appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *