Vrancea: Un depozit de materiale reciclabile a luat foc după ce nişte copii s-au jucat cu focul în preajmă

Un depozit de materiale reciclabile în aer liber de la Slobozia Bradului a luat foc, sâmbătă seara, după ce nişte copii s-au jucat cu focul în preajmă, incendiul fiind lichidat după mai bine de 13 ore de intervenţie, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

„Patru echipaje de pompieri militari de la Detaşamentul de Pompieri Focşani şi un echipaj de la Detaşamentul Râmnicu Sărat, în cooperare cu SVSU Slobozia Bradului şi Sihlea, au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un depozit de materiale reciclabile, aflat în aer liber. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi”, a precizat ISU Vrancea.

Potrivit pompierilor, incendiul a fost lichidat după mai bine de 13 ore de luptă cu flăcările, intervenţia fiind îngreunată de cantitatea mare de deşeuri din locaţie.

Din primele estimări, ar fi ars circa 1.000 de tone de deşeuri, cartoane, materiale plastice şi electronice.

Incendiul a fost cel mai probabil provocat de nişte copii care s-au jucat cu focul în preajma locaţiei.

sursa Agerpres

The post Vrancea: Un depozit de materiale reciclabile a luat foc după ce nişte copii s-au jucat cu focul în preajmă appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *