Forţele armate americane au anunţat uciderea a 37 de „terorişti” în raiduri separate în Siria

Forţele armate americane au anunţat duminică uciderea a 37 de „terorişti” în două raiduri separate în Siria, informează AFP şi Reuters citând un comunicat al Comandamentului militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom).

În primul raid, desfăşurat pe 24 septembrie, au fost ucişi nouă „terorişti”, între care un lider de rang înalt al Hurras al-Din, grupare despre care se crede că are legături cu Stat Islamic şi cu Al-Qaida.

Într-un raid precedent, care a avut loc pe 16 septembrie şi a vizat o tabără de antrenament a grupării Stat Islamic, au fost ucişi alţi 28 de „terorişti”, între care cel puţin patru responsabili, menţionează comunicatul Centcom.

Nu există indicii că civilii ar fi avut de suferit în urma acestor raiduri, se precizează în comunicat.

Statele Unite mai au aproximativ 2.500 de militari în Irak şi aproape 900 în Siria, ca parte a coaliţiei internaţionale creată în 2014 pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic. Alianţa include personal din alte câteva ţări, în special Franţa şi Marea Britanie.

The post Forţele armate americane au anunţat uciderea a 37 de „terorişti” în raiduri separate în Siria appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *