Trei jurnaliști, românul Mircea Barbu și doi jurnaliști americani, au fost puși sub urmărire penală de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) pentru trecerea ilegală a graniței ruse în timpul reportajelor lor din Kursk. Prima mea reacție a fost contrariere, cu toții știm deja că în Occident nu mai există libertate a presei sau libertate de exprimare, acest lucru a devenit evident în ultimele luni, pentru unii chiar în ultimii ani. Mulți mai nutream speranța că măcar în statele BRICS, care s-au poziționat atât de clar împotriva abuzurilor împotriva jurnaliștilor ce se petrec în Occident (Rusia a lansat chiar inițiativa BRICS Media, o organizație ce vizează exact libertatea de exprimare a jurnaliștilor), jurnaliștii ar putea să își continue raportările obiective, oricât de inconfortabile ar fi. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, și ca pedeapsă pentru faptul că jurnaliștii ruși sau cei ce lucrează pentru entități media rusești sunt persecutați în Occident (ca exemplu recent, SUA a pus sub acuzare recent doi jurnaliști care lucrează pentru compania rusă RT în SUA, spunând că sunt agenți străini neînregistrați, iar în august FBI-ul chiar a intrat în casa lui Scott Ritter în mijlocul nopții, peste el și familia lui, sub același pretext), Rusia a decis să ia propriile măsuri împotriva jurnaliștilor occidentali.
Este adevărat că sub jurisdicția națională a Rusiei, cei trei au încălcat legea și au intrat pe teritoriul Federației fără a trece printr-un punct oficial de frontieră sau fără a avea o viză obținută în prealabil. Dar în același timp, aceștia erau sub protecția legii internaționale: articolul 79 din Convenția de la Geneva și rezoluția 2222 a Consiliului de Securitate ONU exprimă clar faptul că jurnaliștii au voie să raporteze din zone de conflict ca civili atâta timp cât sunt acreditați de una dintre forțele armate – în cazul acesta, de Ucraina. Putem să ne întrebăm, cum de pot rușii să desconsidere legea internațională într-un mod atât de direct, de nepăsător?
Răspunsul este foarte simplu: și Occidentul face același lucru, mult mai des și cu implicații mult mai importante. Iar Occidentul, și în special SUA, s-a poziționat ca apărător al acestor legi și principii, gata să sancționeze orice țară ce nu le respectă. Fapt extrem de grav având în vedere că „haiducii” principali ai sistemului internațional sunt SUA și aliații ei. Nu trebuie să ne amintim de câte ori SUA și-a folosit dreptul de veto în ultimii ani pentru a bloca rezoluțiile ONU (votate en masse de restul comunității internaționale) ce sunt menite să apere populația palestiniană de derapajele administrației lui Netanyahu, sau de câte ori SUA s-a implicat direct în alegerile interne sau loviturile de stat de peste tot, de la Venezuela la Bangladesh. Da, folosirea dreptului de veto nu este o încălcare a legii internaționale, este doar un mod de a profita de pe urma unui sistem ce nu mai reflectă ordinea mondială actuală. Dar este modul prin care SUA evită sancționarea încălcărilor propriu-zise ale legii mondiale efectuate de ea și de aliații ei.
SUA încalcă și regulile internaționale privind comerțul prin sancțiunile exagerate pe care le impune, a dezactivat mecanismul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat (ISDS). A sancționat până și procurorul Curții Penale Internaționale (CPI) și membrii familiei ei atunci când aceasta l-a acuzat pe Beniamin Netanyahu de crime de război. De fapt, SUA nu îl apără pe Netanyahu, ci apără toate crimele dovedite ale administrației lui: atacul cu pagere al Israelului asupra Libanului este crimă de război și terorism în definiția legală internațională, la fel și atacul din Rafah (orașul din Gaza unde li s-a spus civililor că se pot refugia) din mai, dar nu există niciun fel de repercusiuni datorită prieteniei cu SUA. SUA nici măcar nu își mai respectă legile interne atunci când vine vorba de Israel: anul acesta a încălcat Legea Leahy, care interzice asistența unităților militare străine care comit abuzuri, înarmând batalioane israeliene ce au fost declarate că execută abuzuri umanitare. Best Friends Forever!
Atunci când nu își apără aliații și prietenii, SUA își permite să răpească, să aresteze sau să-i întemnițeze pe cei care nu îi sunt pe plac oriunde în lume, nu doar pe teritoriul american (exemple faimoase sunt Julian Assange sau directorul Huawei Meng Wanzhou), fiind practic țara specială care își poate impune voința oriunde dorește. Sau ce putem spune despre Guantanamo Bay, închisoarea deschisă de SUA în Cuba în urma 9/11, în care s-a demonstrat că americanii torturează și chiar ucid prizonierii din Afganistan, Irak, etc? Aceasta nu este nici ea conformă cu Convenția de la Geneva sau Convenția Națiunilor Unite, ce au clauze clare împotriva torturii.
Atât de puternic este acest statut special al americanilor încât imunitatea diplomatică ale reprezentanților americani se extinde și în cazuri de omoruri sau violuri pe pământ străin fără niciun fel de repercusiuni (de exemplu diplomatul Anne Sacoolas, care a ucis un adolescent britanic, sau Raymond Allen Davis, care a împușcat doi oameni în stradă în Pakistan). Iar această imunitate diplomatică și impunitate se aplică și tuturor soldaților americani care se află pe pământ străin – oricare ar fi crima, aceștia nu pot fi arestați decât dacă SUA alege să ridice imunitatea.
Putem ajunge chiar la bombardamentele NATO din fosta Iugoslavie, motivul pentru care americanii și-au folosit dreptul de veto și au blocat al doilea mandat al secretarului general ONU Boutros Boutros-Ghali care dorea să oprească această intervenție militară (Boutros-Ghali este doar al doilea secretar general ONU din istorie ce nu a obținut un al doilea mandat deși era susținut de majoritatea țărilor membre). Sau invazia din Iraq, ce nu a avut autorizație ONU, a rezultat în sute de mii de victime și a strămutat peste 1 milion de oameni. Sau loviturile aeriene ale SUA, Marii Britanie și a Franței asupra Siriei, din 2018, ce au provocat sute de victime, ce au fost declarate de ONU ca crimă de război din moment ce țintele de atac nu au fost îndreptate către un obiectiv militar. Sau uciderea comandantului forței Quds din Corpul Gărzii Revoluției Islamice, Qassem Soleimani, din 2020, când forțele americane au încălcat Carta ONU și prevederile Convenției de la Geneva privind utilizarea forței militare.
În plus, SUA refuză să semneze sau să ratifice legile și tratatele internaționale fundamentale pe care marea majoritate a țărilor din lume le-au semnat (la îndemnul americanilor), cum ar fi Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI), CRC (Convenția cu privire la drepturile copilului), CEDAW (Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor), ICRMW (Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor migranților), UNCLOS (Convenția ONU privind dreptul mării), PAROS (Prevenirea unei curse înarmărilor în spațiul cosmic), majoritatea convențiile de muncă ale OIM (Organizația Internațională a Muncii), etc., încălcându-le astfel dovedit pe majoritatea dar trăgând alte țări la răspundere față de legile pe care ea însăși refuză să le ratifice. SUA s-a opus până și negocierilor cu privire la un protocol de verificare a Convenției privind Armele Biologice deși este singura țară cu stocuri dovedite de arme biologice și chimice din lume, fapt ce a devenit extrem de relevant odată cu suspiciunile internaționale din timpul pandemiei.
Deci da, ce au făcut rușii nu este legal, nu este corect, și nu ar trebui să fie acceptat, probabil că americanii vor face mare tămbălău din sancționarea Rusiei. Dar când SUA își etalează comportamentul de „haiduc” și nu doar că ignoră regulile internaționale, dar își ignoră și regulile naționale, ce mai putem spune de țările autoritare care îi urmează exemplul? Printr-un comportament de tipul „Fă ce zice popa, nu ce face popa”, SUA garantează faptul că nu mai există ordine internațională, sau lege, sau norme – există doar statutul de șmecher, statut ce este deținut de americani, dar poate fi dăruit și celorlalți băieți din gașcă atunci când este convenabil, aceștia ajutându-i pe americani să îi pedepsească pe fraieri atunci când nici ei nu le respectă regulile. Ce frumos e să fii șmecher! Dar oare ce se va întâmpla când fraierii își vor putea impune propriile reguli? Probabil vom afla în curând.
Autor: Daria Gușă
