Donald Trump va lăsa fără asigurare medicală patru milioane de hispanici, susţine echipa democrată

Echipa de campanie a vicepreşedintei democrate a SUA, Kamala Harris, a publicat luni un raport în care asigură că peste patru milioane de hispanici vor rămâne fără asigurare de sănătate dacă fostul preşedinte Donald Trump se întoarce la Casa Albă, informează EFE.

Raportul analizează impactul pe care l-ar avea propunerile candidatul republican Donald Trump asupra sănătăţii populaţie hispanice.

Deşi fostul preşedinte republican nu a detaliat un plan concret, în timpul mandatului său a încercat în mod repetat să abroge reforma în domeniul sănătăţii a fostului preşedinte Barack Obama, care a extins semnificativ accesul la asistenţă medicală.

Potrivit documentului, dacă Donald Trump se întoarce la Casa Albă, asiguratorii ar putea să majoreze preţurile şi chiar să refuze acoperirea pacienţilor cu afecţiuni preexistente, aşa cum se întâmpla înainte de reforma preşedintelui Obama. Acest lucru ar însemna că 20% dintre hispanici şi-ar pierde asigurarea.

În plus, preţurile medicamentelor ar creşte, deoarece Donald Trump a propus tarife de 20% pentru toate produsele importate, inclusiv pentru produsele farmaceutice. Această măsură ar putea afecta în mod disproporţionat hispanicii, care sunt deja forţaţi să îţi raţionalizeze medicamentele din motive economice, potrivit raportului.

Una dintre măsurile vedetă aprobate de actuala administraţie americană ar putea fi, de asemenea, în pericol: limita de 35 de dolari pe lună pentru insulină plătită de beneficiarii „Medicare”, un program de sănătate pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.

Sub presiunea administraţiei Biden, unele companii farmaceutice precum Sanofi şi Eli Lilly au anunţat reduceri ale preţului insulinei, iar vicepreşedinta Kamala Harris a promis că, dacă va fi aleasă preşedinte, va face tot posibilul pentru ca niciun american să nu plătească lunar mai mult de 35 de dolari pentru acest medicament.

Comunitatea latină este afectată în mod special de diabet, cu o incidenţă semnificativ mai mare decât media naţională, deoarece hispanicii au o probabilitate cu 70% mai mare de a fi diagnosticaţi cu această boală şi un risc de 1,3 ori mai mare de a muri din cauza ei, potrivit datelor Departamentului de Sănătate.

O altă problemă cheie în materie de sănătate este dreptul la avort, restricţionat sau interzis în mai multe state, după ce Curtea Supremă a pus capăt acestui drept în iunie 2022 cu o decizie împotriva „Roe vs. Wade”, care a protejat accesul la avort la nivel federal timp de o jumătate de secol.

În timpul campaniei electorale, candidatul republican Donald Trump s-a declarat în favoarea menţinerii restricţiilor în vigoare în 21 din cele 50 de state.

Potrivit grupului nepartizan National Partnership for Women & Families, peste 6,7 milioane de hispanice aflată la vârstă reproductivă – 43% dintre ele, cu vârsta între 15 şi 49 de ani – locuiesc în prezent în state care au impus restricţii în privinţa avortului.

În dezbaterea cu Kamala Harris din 10 septembrie, Donald Trump a susţinut că are doar „concepte ale unui plan” privind asistenţa medicală şi a refuzat să dea detalii, deşi şi-a reiterat intenţia de a „înlocui” reforma în domeniul sănătăţii introdusă de preşedintele Barack Obama.

Colegul său, candidat pentru funcţia de vicepreşedinte, senatorul de Ohio J.D. Vance, a preluat, în ultimele săptămâni, conducerea discursului în domeniul sănătăţii şi, la un miting din această lună în Carolina de Nord, a propus modificări ale reglementărilor în domeniu care ar face ca persoanele cu afecţiuni preexistente să plătească mai mult pentru îngrijirea sănătăţii.

În schimb, candidata democrată Kamala Harris a promis că va lupta pentru un viitor în care toţi americanii să îşi poată permite îngrijirea medicală de care au nevoie şi s-a angajat să apere reforma sănătăţii introdusă de administraţia Obama.

Potrivit unui sondaj publicat luna aceasta de Pew Research Center, sănătatea este a doua problemă ca importanţă pentru americani, după economie. 

sursa Agerpres

The post Donald Trump va lăsa fără asigurare medicală patru milioane de hispanici, susţine echipa democrată appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *