Ministerul Sănătății din Gaza: Bilanțul morților a ajuns la 41.638. Sunt 96.460 de răniţi

Bilanțul morților din Gaza a ajuns la 41 638, potrivit Ministerului Sănătății, citat de The Guardian.

Cel puțin 41.638 de palestinieni au fost uciși și 96.460 au fost răniți în loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaza, începând cu 7 octombrie, a declarat marți Ministerul Sănătății din Gaza.

Ministerul Sănătății a declarat că alte mii de persoane decedate sunt cel mai probabil pierdute printre dărâmăturile enclavei.

Cel puţin şapte persoane au fost ucise marţi într-un nou atac israelian împotriva unei şcoli ce găzduieşte palestinieni strămutaţi în oraşul Gaza din nordul Fâşiei, conform informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al apărării civile, Mahmud Basal, transmite AFP.

Centrul vizat de atac este şcoala Shujaiya, situată în cartierul Tufah şi administrată de agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA).

Armata israeliană nu a confirmat deocamdată atacul.

Acesta este cel de-al doilea atac cu bombă împotriva unei şcoli din Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore, după ce luni un atac israelian asupra centrului Abu Jafar al Mansur din Beit Lahia s-a soldat cu cel puţin doi morţi şi mai mulţi răniţi.

The post Ministerul Sănătății din Gaza: Bilanțul morților a ajuns la 41.638. Sunt 96.460 de răniţi appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *