Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente: Diana Șoșoacă și-a depus din nou candidatura. BEC analizează în ședința de la ora 18.00

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale, iar duminică, la ora 18.00, BEC va lua în discuţie această solicitare şi va da un răspuns.

„Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura sâmbătă, la 23,50. Termenul de depunere a candidaturilor a expirat azi-noapte, la ora 24,00, iar dânsa a depus la 23,50, deci în termen. Nu a mai depus semnăturile, a depus dosarul de candidatură fără semnături”, a declarat Toni Greblă, pentru Agerpres.

Biroul Electoral Central se pronunţă în 24 de ore asupra candidaturilor.

„Astăzi, la ora 18.00, BEC se va pronunţa pe candidatura lui Ludovic Orban, care a fost depusă ieri după-masă, spre seară, şi pe a Dianei Şoşoacă. După şedinţă, BEC va da un comunicat de presă”, a precizat Greblă.

Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate de două persoane şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.

Tudorel Toader despre cazul Șoșoacă la CCR: Dreptul de a fi ales se exercită în condițiile legii

„Se spunea pe bună dreptate că orice persoană are dreptul de a candida pentru că așa spune Constituția – fiecare persoană (…) are dreptul de a fi ales. Doar că dreptul acesta se exercită în condițiile legii”, a explicat duminică dimineață, la TVR INFO, fostul ministru al Justiției și fost judecător CCR, Tudorel Toader.

The post Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente: Diana Șoșoacă și-a depus din nou candidatura. BEC analizează în ședința de la ora 18.00 appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *