Salvă de rachete lansată de Hamas asupra oraşului israelian Tel Aviv

Gruparea palestinană Hamas, susţinută de Iran, a anunţat luni că a lansat o salvă de rachete asupra oraşului israelian Tel Aviv, informează Reuters.

Conform aceleiaşi agenţii, comandamentul frontului intern al armatei israeliene a comunicat că la Tel Aviv au fost declanşate în cursul dimineţii sirenele de alarmă aeriană.

Luni, armata Israelului a mai informat că a trimis în sudul Libanului soldaţi din încă o divizie – a treia angajată în operaţiuni terestre împotriva grupării şiite libaneze Hezbollah, care are de asemenea ca susţinător regimul islamic de la Teheran

„Soldaţi din Diviza 91 au început ieri, duminică, o activitate operaţională localizată şi ţintită în sudul Libanului”, arată un comunicat al forţelor armate israeliene, preluat de AFP.

Rachete lansate de Hezbollah au lovit luni Haifa, al treilea oraş ca mărime din Israel şi un port important la Marea Mediterană. Presa locală a raportat un număr de zece răniţi.

Gruparea libaneză a afirmat că a folosit rachete Fadi 1, ţinta fiind o bază militară situată la sud de localitate.

Militanţii şiiţi au adăugat că au atacat similar şi oraşul Tiberias, la circa 65 de km distanţă, pe ţărmul Mării Galileei. 

The post Salvă de rachete lansată de Hamas asupra oraşului israelian Tel Aviv appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *