Laura Vicol a demisionat din funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților după investigația jurnaliștilor care dezvăluia legăturile sale cu mafia imobiliară

laura vicol

Laura Vicol a demisionat din funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, potrivit unor surse politice.

Demisia are loc a doua zi după ce firma soțului ei, Răzvan Ciorbă, a intrat în procedură de insolvență. Jurnaliștii de la Recorder.ro au publicat, ieri, o amplă investigație despre dezvoltatorul imobiliar, despre care spune că „a descoperit indicii solide că unele apartamente au fost vândute de mai multe ori, către persoane diferite”.

„Am luat această hotărâre ca urmare a atacurilor nedrepte și de o gravitate fără precedent îndreptate împotriva mea, iar până la lămurire lor îmi doresc să demisionez”, se arată în cererea de demisie a Laurei Vicol.

Tribunalul București a dispus luni intrarea în insolvență a companiei Nordis Management. Decizia a fost luată în urma unei cereri venite din partea unui creditor, Zaldo Management SRL.

Judecătorul sindic a numit un administrator judiciar provizoriu și a stabilit ca Nordis să își manifeste intenția de reorganizare în termen de 10 zile. În caz contrar, companiei îi va fi ridicat dreptul de administrare, ceea ce înseamnă că gestionarea activităților și a activelor va trece integral sub controlul administratorului judiciar desemnat.

Reprezentanții companiei au contestat decizia și au susținut că majoritatea creditorilor nu ar fi îndreptățiți să participe la procesul de insolvență. Ei consideră că această hotărâre nu reprezintă decât o perioadă temporară de reorganizare și că Nordis va reuși să depășească dificultățile financiare.

Nordis este unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari din România, cu proiecte anunțate în mai multe zone din țară. Asociații majoritari ai Nordis Management sunt omul de afaceri Răzvan Ciorbă și Mapp Development/Emanuel Gheorghe Poștoacă, fiecare cu câte 46% din părțile sociale.

 

The post Laura Vicol a demisionat din funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților după o investigație jurnalistică appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *