Astăzi, cometa C/2023 A3 se află cel mai aproape de Pământ, la o distanţă de 0,472764 unităţi astronomice sau 70.724.459 de kilometri, potrivit theskylive.com.
Pentru amatorii de astronomie, dar nu numai, cometa poate fi văzută cu ochiul liber şi din România.
Este posibil să fie văzută cu ochiul liber şi ziua, în funcţie de condiţiile meteorologice.
Pentru cei care au un binoclu sau un telescop, imaginea cometei va fi şi mai spectaculoasă.
Între 11 şi 14 octombrie, cometa A3, cu o magnitudine estimată între -3 şi -1, dar cu posibilitatea de a ajunge chiar la -5, devine vizibilă cu ochiul liber din emisfera nordică.
Acest lucru este posibil datorită vitezei mari de deplasare a cometei, care o va face să apară tot mai sus pe cerul vestic cu fiecare noapte.
Coada cometei va fi mult mai strălucitoare datorită reflexiei luminii prin norul de praf din jurul acesteia.
Între 13 şi 14 octombrie, pierzând rapid din luminozitate (de la -1,0 la 1,0 magnitudine), dar depărtându-se mai mult de Soare, va fi mai uşor de văzut cu ochiul liber seara, la aproximativ o oră după apus.
Pe 14 octombrie, C/2023 A3 va trece aproape de o altă cometă, 13P/Olbers (mag 10), potrivit starwalk.space. Mai multe calcule de la începutul lunii septembrie indică faptul că, luând în considerare împrăştierea directă, cometa va fi mai strălucitoare decât magnitudinea 0, între 5 şi 13 octombrie.
De asemenea, cometei C/2023 A3 i-a crescut o frumoasă coadă lungă după ce a trecut la cea mai mică distanţă faţă de Soare (periheliu), de 58 milioane km, la 27 septembrie 2024.
Cometele sunt corpuri cereşti care, prin cozile lor lungi şi strălucitoare, constituie o imagine spectaculoasă. Au atras de mii de ani atenţia oamenilor de ştiinţă şi nu numai, oferind o imagine asupra modului în care s-a format şi a evoluat sistemul nostru solar.
Deşi nu poate fi denumită „o cometă a secolului”, ar putea fi cea mai strălucitoare cometă a anului.
Prima observare cu ochiul liber a cometei C/2023 A3 a avut loc pe 23 septembrie în emisfera sudică, având o strălucire cu magnitudine estimată de 3,3 în timp ce estimările privind coada arătau o valoare de 2,5.
Coama se măreşte pe măsură ce cometa se apropie de Soare. Căldura forțează nucleul de gheaţă să se topească, formând jeturi de gaz şi praf, lungi de zeci de mii de kilometri.
De multe ori, cometele prezintă două cozi: una alcătuită din praf – vizibilă, deoarece reflectă lumina solară, având o culoare alb-gălbuie, iar alta formată din gaze – vizibilă datorită gazelor ionizate din care este alcătuită şi care îi conferă o nuanţă albăstruie sau verde.
Telescopul ATLAS (Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System) din Africa de Sud a descoperit cometa C/2023 A3 pe 22 februarie 2023. În plus, specialiştii de la Observatorul Purple Mountain (Zijin Shin sau Tsuchinshan) din China au detectat cometa independent pe imaginile din 9 ianuarie 2023. Prin urmare, cometa are şi denumirea Tsuchinshan-ATLAS. La descoperire, cometa era încă la 7,3 unităţi astronomice (UA) de Soare şi strălucea cu o magnitudine slabă de 18. Analiza preliminară a traiectoriei sale a arătat că A3 finalizează o orbită în jurul Soarelui la fiecare 80.660 de ani, potrivit earthsky.org/space/comet.
Cometa A3 Tsuchinshan-ATLAS nu s-a comportat aşa cum se aşteptau oamenii de ştiinţă. Pe măsură ce se apropia de sistemul solar interior la începutul anului 2024, aceasta nu mai strălucea atât de mult pe cât era de aşteptat. Apoi, un studiu a sugerat că nucleul cometei s-ar putea fragmenta.
După o perioadă neaşteptată de diminuare, Cometa A3 şi-a recăpătat însă luminozitatea.
Cometa C/2023 A3 străbate sistemul solar interior cu 290.664 km pe oră sau 80,74 km pe secundă în raport cu Pământul.
Cu un telescop mic, poate fi observată viteza uimitoare. Se poate urmări cum se schimbă treptat locaţia cometei (doar în 15 minute), comparând poziţia exactă cu stelele din fundal.
În luna noiembrie C/2023 A3 îşi va pierde treptat luminozitatea, pe măsură ce se va îndepărta de Pământ. În următorii 20 de ani, cometa se va deplasa spre marginea sistemului solar şi nu se va întoarce pentru încă 26.000 de ani, potrivit starwalk.space.
Ultima dată când o cometă uimitor de strălucitoare a fost vizibilă de la latitudinile nordice a fost în 1997, când cometa Hale-Bopp a luminat cerul.
Sursa: Agerpres