Cetățenii americani, sfătuiți să evite sinagogile și moscheile. MAI a suplimentat efectivele în zona lăcașurilor de cult

O alertă de securitate pentru România a fost emisă aseară de Ambasada Statelor Unite la București. Cetăţenii americani aflaţi în ţara noastră sunt îndemnați să fie prudenţi când ajung în apropierea instituțiilor religioase sau a locurilor aglomerate în acest weekend şi să evite instituţiile religioase. Reprezentanții SRI spun că nu au informații legate de vreun atac terorist.

Jandarmi, polițiști, luptători antitero de la SRI, dar și agenți în civil au fost mobilizați încă de dimineața în apropierea Templului Coral din Capitală. Toți au fost în alertă maximă, după mesajul emis de Ambasada Statelor Unite. Oficialii americani au avertizat asupra unor posibile amenințări care ar viza o sinagogă, un templu sau o moschee de la noi din țară, în acest sfârșit de săptămână, adică exact de sărbătoarea Yom Kippur – Ziua Ispășirii, cea mai importantă din calendarul religios evreiesc și pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, cetățenii americani au fost sfătuiți să fie prudenți în apropierea instituțiilor religioase.

Alerta nu i-a îngrijorat însă pe locuitorii Bucureștiului care au participat la serviciul religios oficiat în Templul Coral.

România e foarte sigură și la toate festivitățile am avut o paza extraordinară și nu văd vreun motiv ca să e fie teamă. Nu îmi e teamă pentru că suntem destul de apărați, dar nu știi de unde sare răul. Poți să fii un independent deci să nu fii într-o conjuctură cu mai mulți oameni și să patești ceva, cred oamenii.

Un mesaj pașnic a venit și dinspre comunitatea musulmană din Capitală.

Abu Al Ola Nagi Al-Ghithy președintele Ligii Islamice şi Culturale din România: Toate centrele islamice, toţi predicatorii,toţi lectorii educă comunitatea musulmană foarte frumos despre această ţară şi noi trăim foarte bine cu mare toleranţă şi convergenţă în această ţară. Nu cred că există o astfel de ameninţare.

De altfel, Serviciul Român de Informații a transmis că nu are date care să ducă la creșterea nivelului de alertă teroristă.

Ovidiu Marincea, purtator de cuvant SRI: În prezent, SRI, nu are date și informații care ar putea conduce la solicitarea creșterii nivelului de alertă teroristă. Dar, ținând cont, totuși, de contextul internațional de securitate și de evenimentele religioase care se întâmplă în acest weekend, SRI, cu structurile competente, și împreună cu toate celelalte structuri și instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, evident că va manifesta o atenție sporită pentru prezervarea stării de securitate în România.

Experții cred însă că e posibilă existența unor amenințări care până acum au fost anihilitate.

Cezar Cristea, fost şef al pregătirii de luptă din cadrul SIAS: Numărul de cazuri aflate în atenția serviciilor speciale s-a înmulțit în ultima perioadă. Suntem fară doar și poate țară țintă pentru zona teroristă și aș putea spune că dacă nu suntem în starea de alertă corectă, nu se pune problema dacă, ci doar, când, unde și cum se întâmplă pe teritoriul național. Au pățit-o și alte state din zona noastră. Eu personal cunoscând destul de bine fenomenul aș recomanda să avem încredere în instituțiile statului.

Forțele Ministerului de Interne au fost suplimentate în locurile aglomerate, în apropierea lăcașurilor de cult și în zonele unde au loc ceremonii religioase, inclusiv la Iași, la pelerinajul Sfintei Parascheva.

Mihai Slat, vicepreşedinte SNPPC: Să nu uitam faptul că în acest weekend structurile MAI au alertat proprii angajați și sunt mai mulți angajați în zonele de protecție de la biserici, sinagogi. SRI are totuși acele informații clare ,determinate că nu există un risc iminent să se întâmple ceva. Noi nu am avut astfel de alerte și prea ne-am așteptat să aibă loc atentat terorist în România deși în Europa sunt destule alerte și chiar atentate teroriste. Cred că mai devreme sau mai târziu se va întâmpla și în România.

Pe site-ul SRI, nivelul de alertă este precaut, indicat cu culoarea albastră ceea ce înseamnă că nu există pericole imediate din perspectiva siguranței naționale.

The post Cetățenii americani, sfătuiți să evite sinagogile și moscheile. MAI a suplimentat efectivele în zona lăcașurilor de cult appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *