Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, spune Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german Olaf Scholz, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite Interfax preluată de dpa.

Am declarat în mod repetat că rămânem deschişi contactelor„, a spus Peskov, notând însă că până acum nu au existat propuneri din partea Germaniei pentru o convorbire telefonică.

Peskov a răspuns astfel la o afirmaţie de vineri a şefei diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, potrivit căreia Vladimir Putin nici nu mai doreşte să stea de vorbă la telefon cu cancelarul german.

Recent, notează dpa, Scholz a subliniat că trebuie explorate posibilităţi de a ajunge la pace şi au circulat informaţii privind planificarea unei convorbiri telefonice între cancelar şi liderul de la Kremlin.

La începutul lui octombrie, Peskov a asigurat că Putin este deschis faţă de un dialog cu toate că, a indicat el, relaţiile dintre Moscova şi Berlin sunt practic la cel mai scăzut nivel, nu din cauza Rusiei. „La suprafaţă nu sunt chestiuni comune”, a adăugat el.

Ultima convorbire Scholz-Putin datează din decembrie 2022, când primul a făcut apel la o soluţie diplomatică şi retragerea trupelor ruse din Ucraina. Preluare: Agerpres

The post Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, spune Kremlinul appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *