Viziunea celor doi candidați la președinția SUA asupra politicilor comerciale și cum influențează asta comerțul mondial

SUA este cea mai mare economie la nivel mondial, iar alegerile prezidențiale au un impact semnificativ asupra comerțului mondial, influențând politicile comerciale, relațiile economice dintre țări și, în general, direcția economiei globale.

Potrivit unui sondaj Reuters / Ipsos, în acest moment, Kamala Harris are trei procente în fața lui Donald Trump în lupta electorală din America.

Anul trecut, România a exportat în SUA mărfuri în valoare de cinci miliarde și jumătate de dolari. Foarte puțin, dacă ne gândim că SUA importă anual bunuri în valoare de trei trilioane de dolari.

Dacă în 1990, candidații la președinție se luptau pentru a stabili cât de mult ar trebui America să se deschidă comerțului cu alte țări acum, cei doi, vor să închidă cercul comercial cât mai mult. Donald Trump merge pe același principiu ca în fostul mandat când s-a autointitulat „omul taxelor”.

Alegeri SUA | Harris îl acuză pe Trump că îşi ascunde raportul medical

Vicepreşedinta americană Kamala Harris l-a acuzat sâmbătă pe Donald Trump de lipsă de transparenţă cu privire la starea lui de sănătate după ce şi-a publicat propriul raport medical, evidenţiind astfel diferenţa de vârstă dintre ei de aproape 20 de ani, relatează AFP.

Candidatul republican susține că taxele impuse țărilor străine sunt o modalitate de a maximiza puterea economică americană. Principala țintă a unor astfel de măsuri este China. Dacă pentru celelalte state vorbim despre taxe de 10 – 20 de procente, produsele fabricate în China ar putea avea taxe de până la 60%. Voci din rândul republicanilor spun că nu văd efectele unei astfel de măsuri dar Trump i-ar putea convinge cu un argument extrem de solid: taxele ar acoperi reducerile fiscale pe care le doresc.

Și să facem un calcul simplu.SUA importă anual bunuri în valoare de aproximativ trei trilioane de dolari, astfel încât taxe de 10 procente ar genera, în teorie, venituri federale de aproximativ 300 de miliarde de dolari. Ar putea însă apărea și probleme în cazul unor astfel de măsuri. Unele țări ar putea, la rândul lor, să reacționeze ceea ce ar afecta creșterea economică a SUA.

Donald Trump, noi referiri la un al treilea război mondial. „Sunt îngrijorat pentru următoarele trei-patru luni”

Al treilea război mondial ar putea începe în trei-patru luni, potrivit candidatului la președinția SUA.

Democrata Kamala Harris vrea să susțină producătorii autohtoni. Mai exact, propune continuarea politicilor comerciale ale lui Joe Biden. În primul rând, solicită subvenții pentru a consolida puterea de producție a țării. În platforma sa, ea a numit-o creditul fiscal „America Forward”.

Astfel, ar direcționa zeci de miliarde de dolari pentru a ajuta America să aibă succes în industriile viitorului. Al doilea front este disponibilitatea de a sancționa financiar China „atunci când aceasta încalcă regulile”. Atât în cazul viziunii lui Trump cât și în cel al Kamallei Harris comerțul mondial pare să fie afectat. Cât de mult, vom afla abia la începutul anului viitor când caștigătorul alegerilor prezidențiale din SUA își va începe mandatul.

The post Viziunea celor doi candidați la președinția SUA asupra politicilor comerciale și cum influențează asta comerțul mondial appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *