Camera Deputaţilor dezbate şi decide prin vot asupra ridicării imunității lui Nelu Tătăru

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru e foarte aproape să rămână fără imunitate parlamentară. Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, în unanimitate, solicitarea ministrului Justiţiei pentru percheziţii informatice şi domiciliare. Raportul comisiei juridice va fi analizat după-amiază în plenul Camerei, care va da şi votul. Nelu Tătaru se apără, spune că e nevinovat şi nu a luat bani de la pacienţii lui.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară în cazul deputatului Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită.

Decizia a fost luată în unanimitate, a anunțat preşedinta Comisiei, Alina Tănăsescu (PSD).

„În unanimitate de voturi, membrii Comisiei juridice au dat un raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară a domnului deputat”, a precizat Tănăsescu.

Şedinţa a avut loc în prezenţa lui Nelu Tătaru şi a avocaţilor acestuia şi a fost condusă de deputata PSD Alina-Elena Tănăsescu, în urma demisiei social-democratei Laura Vicol.

Nu am luat niciun ban de la pacienți, a declarat fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru la sosirea la Comisia Juridică a Camerei Deputaților.

Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban. Ieri am văzut prima dată sau au văzut prima dată dosarul şi vă vor da datele tehnice din dosar. Nu, n-am atins niciun ban. Au fost nişte provocări, dar vă vor spune. Nici nu i-am luat”, a spus chirurgul la sosirea la Parlament.

Nelu Tătaru: Nu am luat niciun ban. Avocata chirurgului: Știa că este urmărit, denunțătorii au identitate protejată

Nu am luat niciun ban de la pacienți, a declarat fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru la sosirea la Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, vinerea trecută, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în sensul încuviinţării efectuării procedurilor privind percheziţia în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală, joia trecută, de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare. 

Primele imagini cu fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, în timp ce ar fi primit mită de la pacienți

Au apărut imagini cu fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, în timp ce ar fi luat bani de la pacienți. Medicul a fost filmat cu camera ascunsă.

Tătaru a fost demis de la șefia PNL Vaslui și scos de pe lista alegerilor parlamentare.

 Urmărit penal pentru luare de mită

Fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru, este acuzat de luare de mită. Potrivit DNA, în calitate de medic chirurg la spitalul din Huși, Tătaru ar fi luat mită de la pacienții săi între 100 și 500 de lei, dar și ouă sau găini. Fostul ministru nu a negat că a primit atenții de la bolnavi, dar susține că nu a cerut și nu a condiționat niciodată actul medical. El a fost demis de la șefia PNL Vaslui și scos de pe lista alegerilor parlamentare.

Săptămâna trecută, procurorii au făcut percheziții la spitalul din Huși unde lucrează medicul Nelu Tătaru și la farmacia soției sale. Apoi, fostul ministru a fost adus cu poliția la DNA Iași, unde procurorii i-au adus la cunoștință că este suspectat de luare de mită în formă continuată.

Procurorii susțin că, din aprilie până în iulie, Nelu Tătaru ar fi luat mită de la 45 de pacienți. Ar fi vorba de sume între 100 și 500 de lei, dar și ouă sau găini.

Într-o postare pe Facebook, făcută înainte de izbucnirea scandalului, Nelu Tătaru scria că nu muncește la spital pentru bani, ci pentru viața și sănătatea pacienților. Aceasta este misiunea mea – spunea medicul.

Procurorii au sigilat biroul parlamentar al deputatului din Huși și au solicitat avizul Camerei Deputaților pentru percheziție. Între timp, conducerea PNL a decis să îl demită de la șefia PNL Vaslui.

Potrivit declarațiilor de avere, Nelu Tătaru deține două apartamente în Iași, are peste 1.000.000 de lei în conturi, dar și credite de aproape 600.000 de lei.

El a fost ministru al Sănătății în Guvernul Orban în 2020, la începutul pandemiei de COVID-19.

The post Camera Deputaţilor dezbate şi decide prin vot asupra ridicării imunității lui Nelu Tătăru appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *