Roman: Proiectul PSD privind dezvoltatorii imobiliari – imposibil de pus în practică. E doar o declaraţie politică

PNL va solicita din nou ca proiectul de lege pe care l-a iniţiat privind dezvoltatorii imobiliari să fie pus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, a anunţat, luni, deputatul Florin Roman, care a susţinut că iniţiativa PSD în acest domeniu este „imposibil” de pus în practică, fiind „o declaraţie politică”.

Se împlinesc cinci ani de zile de la momentul în care PSD şi camarila politico-economică din fruntea PSD blochează proiectul PNL referitor la ceea ce ar trebui să facă şi să nu facă dezvoltatorii imobiliari în România. În cazul în care proiectul PNL ar fi fost adoptat, astăzi nu am fi vorbit de un caz Nordis, iar ceea ce este foarte grav este că la o analiză la ceea ce avem la ora actuală pe piaţă potrivit reglementărilor putem să ne trezim în fiecare zi cu un alt caz Nordis la scară mai mică în fiecare municipiu sau oraş important din România. (…) Acesta este apelul nostru către PSD să vină să votăm acest proiect de lege ca să punem capăt ţepelor imobiliare”, a afirmat Roman, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PNL.

PSD și PNL au depus proiecte de legi care să evite un scandal de tip Nordis. DIICOT a deschis o anchetă penală

După ce mai mulți oameni ar fi rămas fără case dar şi fără banii daţi avans dezvoltatorului imobiliar, cele două partide de la guvernare propun schimbarea legislației.

El a reamintit că proiectul PNL prevede că un dezvoltator imobiliar nu poate percepe un avans mai are de 10% şi nicio cheltuială nu se face decât cu o anumită disciplină financiară prin semnătura şi ştampila dirigintelui de şantier.

Şi în mandatul 2016 – 2020 şi în mandatul 2020 – 2024, PSD a avut cea mai mare pondere din Camera Deputaţilor şi implicit cele mai multe funcţii”, a adăugat Florin Roman.

Potrivit acestuia, faptul că PSD anunţă că vine cu un alt proiect de lege în cazul dezvoltatorilor imobiliari reprezintă o „declaraţie politică”.

Cum pot fi evitate capcanele imobiliare. Atenție în privința constructorului, a cărții funciare și a antecontractului!

Românii care doresc să-și achiziționeze o locuință trebuie să fie atenți la câteva aspecte importante pentru a nu deveni victimele unor încercări frauduloase.

Credem că ceea ce face PSD acum cu venirea unui alt proiect de lege nu este decât o declaraţie politică, care nu produce niciun fel de efect juridic, este imposibil de pus în practică şi ne dăm seama că este doar o declaraţie politică prin faptul că nu instituie niciun fel de sancţiuni. Chiar dacă un astfel de proiect ar fi adoptat, nu ar exista cadrul legal pentru a pune capăt unor ţepe imobiliare de tip Nordis. Noi vom insista pe acest subiect chiar dacă există aşa o omertă în ceea ce priveşte cazul Nordis. (…) Vom cere şi astăzi punerea pe ordinea de zi, pentru a putea fi votat mâine, a proiectului de lege al PNL pentru că există astfel de situaţii în fiecare judeţ. Ultimul tărăboi de acest gen a puşcat chiar la Alba unde, în urmă cu circa o lună, două, fostul subprefect PSD, candidat la alegerile parlamentare din partea PSD, în scandalul Residence Park a vândut un apartament şi de şapte ori. Ceea ce trebuie făcut în textul de lege este şi să inserăm faptul că promisiunile de vânzare trebuie notate în cartea funciară pe apartamente„, a explicat Roman.

La rândul său, deputatul liberal Adrian Cozma a susţinut că ar trebui conducerea PSD să facă publice proprietăţile pe care le-ar avea la Nordis. El a afirmat că PNL aşteaptă şi ca proiectul PSD privind interzicerea jocurilor de noroc să fie adoptat.

Acum este momentul să arate PSD că nu are legătură şi nu susţine ţepele imobiliare şi vrea cu adevărat interzicerea jocurilor de noroc„, a spus Cozma. 

Liberalii cer PSD să voteze proiectul depus de ei în 2019, care ar preveni fraudele imobiliare

PNL îi solicită președintelui PSD, Marcel Ciolacu să ceară colegilor săi deputați, să voteze de urgență, proiectul de lege al PNL, depus încă din 2019, despre care spune că dacă nu ar fi fost blocat de PSD, nu ar fi permis un scandal Nordis, potrivit unui comunicat al PNL.

The post Roman: Proiectul PSD privind dezvoltatorii imobiliari – imposibil de pus în practică. E doar o declaraţie politică appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *