Cometa Tsuchinshan-ATLAS se poate vedea cu ochiul liber, seara la apus. Ultima dată a fost văzută când pe Pământ încă trăiau oamenii de Neanderthal

Cometa Tsuchinshan-ATLAS se poate vedea slab cu ochiul liber, seara la apus, informează Observatorul Astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’.

„Cometa C/2023 A3 (Tsuchinshan-ATLAS) se poate vedea slab cu ochiul liber, seara la apus. Pentru a o vedea priviţi începând cu ora 19,00 înspre parte de cer în care a apus Soarele. Nu departe de orizont veţi vedea, pe măsură ce se întunecă, un astru foarte strălucitor punctiform care este planeta Venus. În dreapta şi sus faţă de Venus (în funcţie de seara în care priviţi) se va vedea un astru mai puţin strălucitor ca o linie difuză cu un capăt mai strălucitor. Aceasta este cometa. Strălucirea cometei scade, aşa că priviţi cât mai repede cu putinţă”, transmit reprezentanţii observatorului, pe Facebook.

Revenită în proximitatea Terrei după un ocol în jurul Soarelui, cometa Tsuchinshan-ATLAS a devenit din nou vizibilă pentru pământenii din întreaga emisfera nordică începând de sâmbătă seară pentru „aproximativ zece zile”, în timp ce îşi continuă călătoria începută cu milioane de ani în urmă, informează AFP şi DPA.

Micul corp de rocă şi gheaţă a fost detectat abia în ianuarie 2023 de Observatorul Muntelui Purpuriu din China (Tsuchinshan), de la care provine prima jumătate a numelui său, au precizat sursele citate. Cea de-a doua jumătate provine de la telescopul din programul sud-african ATLAS, care i-a confirmat existenţa.

Această cometă a fost vizibilă ultima dată de pe Pământ atunci când pe planeta noastră încă trăiau oamenii de Neanderthal. Vizibilă cu ochiul liber în emisfera sudică în luna septembrie, această cometă, a cărei denumire ştiinţifică oficială este C/2023 A3, a fost reperată din nou vineri seară în America de Nord, a declarat Eric Lagadec, astrofizician la Observatorul Coasta de Azur din sudul Franţei.

Atunci când cometele se apropie de steaua noastră, gheaţa din nucleul lor se topeşte şi lasă în urmă o dâră lungă de praf, ce reflectă lumina solară. Se spune atunci că o cometă pierde gaze, prin formarea unui element caracteristic, coama cometei, riscând, uneori, chiar să se dezintegreze.

Vizibilă începând de sâmbătă în întreaga emisferă nordică, cometa Tsuchinshan-ATLAS va fi „un pic mai sus” pe cer în fiecare seară şi va putea fi observată privind spre vest „timp de aproximativ zece zile”, a declarat Eric Lagadec.

Dar „în fiecare zi va deveni mai puţin strălucitoare” pe măsură ce se îndepărtează de Soare, avertizează astrofizicianul francez.

Cu excepţia cazului în care anumite obstacole din calea sa ar putea să îi modifice traiectoria, cometa Tsuchinshan-ATLAS urmează o orbită care nu ar trebui să o apropie din nou de Pământ decât peste 80.000 de ani, a precizat acelaşi specialist în comete.

The post Cometa Tsuchinshan-ATLAS se poate vedea cu ochiul liber, seara la apus. Ultima dată a fost văzută când pe Pământ încă trăiau oamenii de Neanderthal appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *