Două plaje populare din Sydney au fost închise după apariţia unor misterioase bile negre

Două plaje populare din estul oraşului australian Sydney au fost închise pe termen nedefinit după apariţia unor „bile negre misterioase”, au precizat autorităţile locale, potrivit DPA.

Plaja Coogee, populară în rândul excursioniştilor, a fost curăţată marţi după ce salvamarii ”au descoperit reziduuri misterioase, de culoare neagră, în formă sferică, aduse la mal pe toată lungimea plajei”, a precizat într-un comunicat consiliul oraşului Randwick, informează Agerpres.

În acest stadiu, nu se ştie despre ce fel de material este vorba, însă ar putea fi nişte ‘bile de catran’, care se formează atunci când petrolul intră în contact cu deşeuri şi apă, de obicei în urma unor deversări de petrol sau infiltraţii’‘, se mai spune în comunicat.

Miercuri, plaja Gordons Bay, la nord de Coogee, a fost de asemenea închisă până la noi ordine, după ce „mai multe alte reziduuri misterioase în formă sferică au fost aduse la mal”, a precizat consiliul local.

Autorităţile locale au spus că ofiţerii de mediu au colectat mostre care urmează să fie analizate. Au adăugat că s-au făcut demersuri ca materialul să fie îndepărtat în condiţii de siguranţă, iar publicul a fost sfătuit să evite plajele afectate până la noi dispoziţii.

The post Două plaje populare din Sydney au fost închise după apariţia unor misterioase bile negre appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *