Joi, vremea va continua să se răcească, mai ales în jumătatea de est a țării, iar în rest temperaturile vor fi normale pentru această perioadă.
Cerul va fi curat în mare parte din zi, însă nu este exclus ca în prima parte a intervalului să burnițeze în Moldova, Muntenia și Dobrogea. Vântul va fi destul de activ în sud și sud-est iar în zona litoralului rafalele vor depăși 45 de km/h. Maximele vor fi cuprinse între 9 și 19 grade
În Capitală, atmosfera va fi schimbătoare, când soare când nori, însă va fi destul de rece, cu temperaturi modeste și se vor înregistra în jur de 16 grade.
La munte vor fi înnorări, dar și scurte perioade cu soare pe parcursul zilei. Vântul va bate mai tare pe creste, iar prin stațiuni temperaturile vor fi comparabile cu cele de ieri.
Vineri, vremea se va menține rece cu excepția regiunilor vestice și nord-vestice, unde soarele va încălzi atmosfera la orele amiezii. În Dobrogea, Oltenia și Muntenia, cerul va fi acoperit de nori, însă nu sunt anunțate averse. Vântul se va intensifica în sudul Banatului și în Dobrogea, cu viteze ce vor depăși 60 de km/h. Iar temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 18 grade.
Vremea în Europa
În Peninsula Iberică, în special în jumătatea de vest, vor fi ploi însemnate cantitativ, însă vântul va suflă cu putere în Spania și Portugalia. Pe când în nord-vestul continentului atmosfera se va menține însorită.
În Peninsula Scandinavă vremea va fi rece, dar precipitațiile se mai domolesc. În schimb vântul va bate mai tare.
În restul continentului va predomina vremea frumoasă, iar averse vor fi doar pe spații mici.
The post METEO. Vremea se menține rece în toată țara appeared first on tvrinfo.ro.