Reacții după eliminarea lui Sinwar. Biden: Este o zi bună pentru lume. Rutte: Mie personal nu-mi va fi dor de el. Netanyahu: Începutul sfârșitului războiului din Gaza

Un succes militar pentru Israel, un moment prielnic pentru eliberarea ostaticilor și pentru un acord de încetare a focului în Gaza, poate chiar finalul operațiunilor militare de după 7 octombrie 2023. Este reacția la unison a mai multor lideri, la auzul veștii despre eliminarea șefului organizației teroriste Hamas. În acest moment, în Gaza s-ar mai afla 101 ostatici, cetățeni din 23 de țări. Nu se știe cu exactitate câți mai sunt în viață.

Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului: Deși acesta nu este sfârșitul războiului din Gaza, este începutul sfârșitului.

Situația a fost comentată de liderul de la Casa Albă imediat ce Air Force One a aterizat la Berlin, unde Joe Biden va discuta cu cancelarul german, cu liderii Franței și Marii Britanii inclusiv despre Orientul Mijlociu. Acum, sub alte auspicii.

Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii: Este o zi bună pentru lume. L-am sunat pe Benjamin Netanyahu să îl felicit pentru că l-a prins pe Sinwar. Avea mult sânge pe mâinile lui. Sânge american, sânge israelian și al altora. Și i-am spus că suntem foarte mulțumiți de acțiunile sale și, în plus, că acum este momentul să mergem mai departe. Să mergem mai departe spre o încetare a focului în Gaza și să ne asigurăm că mergem într-o direcție în care vom fi în măsură să îmbunătățim lucrurile pentru întreaga lume.

Zile de eforturi diplomatice intense

Secretarul american de stat, Antony Blinken, va călători în următoarele zile în în Orientul Mijlociu, pentru cele mai importante eforturi diplomatice din ultimul an. El a avut deja discuții separate cu ministrul saudit de Externe, cu premierul și șeful diplomației din Qatar, a informat Departamentul de Stat.

CITEȘTE ȘI: Filmul operațiunii în cadrul căreia a fost eliminat liderul Hamas

Vestea eliminării lui Sinwar din ecuația tot mai complicată a Orientului Mijlociu a venit la finalul unei zile marcate de îngrijorare la Bruxelles.

Mark Rutte, secretarul general NATO: Eu l-am condamnat, toți aliații l-au condamnat. Orice suflet rezonabil din lume l-a condamnat. Mie personal nu-mi va fi dor de el.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europeane: O pace durabilă și o soluție cu două state pot fi realizate numai cu o Autoritate Palestiniană stabilă, puternică și reformată. După cum știți, Comisia Europeană lucrează pentru atingerea acestui obiectiv. Da, într-adevăr, Sinwar a fost liderul unei organizații teroriste, organizația teroristă Hamas, și a fost practic creierul din spatele evenimentelor din 7 octombrie, cu crimele, masacrele, violurile și răpirile. Astfel, moartea sa slăbește cu siguranță în mod semnificativ Hamas.

Emmanuel Macron, președintele Franței: Această zi este un punct de cotitură, precum și un succes militar pentru Israel. Există o nevoie urgentă de a intensifica operațiunile umanitare care sunt în prezent la cel mai scăzut nivel și de a avansa în stoparea violenței comise împotriva palestinienilor de către coloniștii din Cisiordania. Este de datoria prim-ministrului Netanyahu să acționeze și să asculte ceea ce spun Franța și toți cei care sunt atașați de securitatea Israelului.

Declarația liderului de la Elysee a venit la o zi după ce ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a calificat drept „o rușine” decizia lui Emmanuel Macron de a le interzice firmelor din Israel accesul la o expoziție de armament naval. Vom continua să ne apărăm în fața inamicilor de pe 7 fronturi diferite cu sau fără Franța, a transmis la acel moment Gallant.

 

The post Reacții după eliminarea lui Sinwar. Biden: Este o zi bună pentru lume. Rutte: Mie personal nu-mi va fi dor de el. Netanyahu: Începutul sfârșitului războiului din Gaza appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *